Zidane, o statuie controversată la Beaubourg

Zidane, o statuie controversată la Beaubourg

Vorbim în continuare de un grup statuar destul de neobişnuit expus pe esplanada din faţa Centrului de Artă Modernă “George Pompidou” de la Paris. De mai multe zile, trecătorii, turiştii, vizitatorii centrului, studenţii care vin acolo ca să studieze se opresc, uneori cu o reacţie perplexă, în faţa unei statui care îl...

Vorbim în continuare de un grup statuar destul de neobişnuit expus pe esplanada din faţa Centrului de Artă Modernă “George Pompidou” de la Paris. De mai multe zile, trecătorii, turiştii, vizitatorii centrului, studenţii care vin acolo ca să studieze se opresc, uneori cu o reacţie perplexă, în faţa unei statui care îl reprezintă pe celebrul fotbalist Zidane lovindu-l cu capul pe jucătorul italian Marco Materazzi. Şi colegul nostru Matei Vişniec s-a oprit în faţa statuii şi ne-a împărtăşit impresiile.

Avem de-a face fără îndoială, înainte de toate, cu un gest provocator din partea unui artist de origine algeriană care expune în aceste zile la Beaubourg, cum i se mai spune centrului George Pompidou. Născut în 1971 în Algeria, Abdel Abdessemed şi-a părăsit ţara în anii războiului declanşat de integrişti, o perioadă teribilă în istoria recentă a Algeriei care s-a soldat cu aproximativ o sută de mii de morţi.

Merită menţionat faptul că Abdel Abdessemed a luat decizia de a pleca în exil după ce, la Alger, a fost asasinat de integrişti directorul Scolii de arte frumoase, chiar în incinta instituţiei. El a studiat apoi în Franţa şi foarte repede a devenit un artist internaţional care trăieşte între Paris, Berlin şi New York. Prin lucrările sale el şi-a forjat treptat aura unui artist rebel şi perturbator. Integriştii au motive în continuare să nu-l aprecieze, dacă ne gîndim că la ultima trienală de la Palais de Tokyo, la Paris, a prezentat un video în care vedem nişte dansatoare purtînd voalul islamic integral dar pe care şi-l pierd treptat pînă cînd devin goale.

Provocatoare este şi expoziţia actuală de la Beaubourg care se intiluează “Sunt inocent”, iar dintre toate piesele expuse statuia evocată suscită cele mai multe semne de întrebare. Să ne amintim în context că acest grup statuar evocă un gest cu totul şi cu totul reprobabil comis de Zinedine Zidane în finala Campionatului Mondial de Fotbal din 2006. Franţa era în finală jucînd cu Italia şi francezii aveau toate şansele să cîştige titlul suprem pentru a doua oară la rînd. Dar, în momentul prelungirilor, ca urmare a unei insulte verbale proferată de jucătorul italian Marco Materazzi, Zinedine Zidane şi-a pierdut stăpînirea de sine şi a răspuns insultei cu o lovitură de cap. Un miliard de telespectatori au asistat în acel moment la scenă, l-au văzut pe Marco Materazzi căzînd la pămînt şi pe arbitru eliminîndu-l din joc pe Zinedine Zidane. Bineînţeles, echipa franceză, lipsită de vedeta sa numărul unu, a pierdut finala.

Incă de atunci acest gest a devenit unul extrem de comentat. Avea voie, Zinedine Zidane, într-un  moment decisiv pentru echipa Franţei şi pentru gloria sportului francez, să-şi piardă controlul? Bineînţeles, părerile sunt împărţite la acest capitol, dar gestul violent comis de el nu a fost în nici un caz unul de natură să fie un bun exemplu în special pentru tineri şi mai ales pentru tinerii din Franţa de origine musulmană.

Intrebarea revine acum cu această statuie monumentală din bronz înaltă de cinci metri în care, în stil foarte realist, îl vedem pe Zidane cum îl loveşte cu capul pe jucătorul italian. Ce sens are această captare a unui gest reprobabil sub forma unui grup statuar monumental? În declaraţiile sale, artistul de origine algeriană, ca şi Zidane de altfel, se explică în felul următor : "Am vrut să pun în lumină partea întunecată a eroului, să evoc ideea de destin şi să captez răsunetul mondial al unui gest".

Şi în privinţa statuii, ca şi în privinţa gestului comis de Zidane, părerile sunt evident împărţite. Turiştii mai au timp, pînă pe 7 ianuarie anul viitor, să se fotografieze în faţa respectivului grup statuar, iar criticii de artă să se întrebe ce mesaj, cîtă artă şi cîtă provocare conţin sculptura lui Abdel Abdessemed.  

Matei Vişniec

Ascultă 

Citeste tot articolul:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/cultura/zidane-o-statuie-controversata-beaubourg

Citit 3797 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top