Ziua Z pentru finanţele franceze

Ziua Z pentru finanţele franceze

Administraţia de la Elysee va prezenta vineri proiectul de buget pentru 2013. Conform preşedintelui Francois Hollande, acesta va fi cel mai dur buget al Franţei din ultimii 30 de ani. În acelaşi timp, Hollande va trebui să treacă testul de încredere. În joc este credibilitatea sa în faţa pieţelor financiare, dar şi popularitatea sa în faţa celor care l-au votat în funcţie.

Conform estimărilor, administraţia de la Elysee va face eforturi mari pentru a reduce deficitul bugetar al ţării. Bugetul cuprinde măsuri pentru a astupa o gaură de 30 de miliarde de euro în finanţele franceze. Creşterile taxelor vor reprezenta sursa principală de venituri (în proporţie de două treimi), nu reducerile de cheltuieli. Anunţul vine în contextul în care economia franceză nu reuşeşte să crească, pentru a depăşi efectele crizei financiare.

O măsură contestată de sectorul de business a fost cea de taxare cu 75% a veniturilor de peste un milion de euro. Şeful de la Elysee a lăsat însă să se înţeleagă că aceasta ar putea fi anulată peste doi ani, dacă efectele la buget vor fi cele dorite de administraţie.

Premierul Jean-Marc Ayrault a explicat că deciziile Guvernului sunt menite să susţină clasa de mijloc şi pe cea muncitoare şi a adăugat că Franţa îşi va îndeplini ţinta de deficit bugetar de 3% din PIB. De asemenea, nu vor fi creşteri de TVA, nici de contribuţii la asigurări sociale.

Săptămâna trecută, şomajul în Franţa a crescut peste pragul psihologic de trei milioane de persoane fără loc de muncă. Producţia în sectorul privat a scăzut la un record negativ al ultimilor trei ani şi jumătate. Per total, economia franceză stagnează de trei ani încoace. Prim-ministrul a anunţat în acest context că planurile administraţiei de creştere a competitivităţii economiei franceze vor fi dezvăluite până la finele acestui an.

Citeste tot articolul:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/economie/ziua-z-finantele-franceze

Citit 3159 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top