Franta, Marea Britanie si Germania cer sanctionarea Iranului

Franţa, Marea Britanie şi Germania au cerut, în mod oficial, noi sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Iranului, pentru programul său nuclear controversat, potrivit unor...

Franţa, Marea Britanie şi Germania au cerut, în mod oficial, noi sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Iranului, pentru programul său nuclear controversat, potrivit unor diplomaţi, informează AFP.

Miniştrii de externe ai celor trei ţări, Laurent Fabius, William Hague şi Guido Westerwelle, i-au scris şefului diplomaţiei europene, Catherine Ashton, cu privire la acest lucru la sfârşitul săptămânii trecute. Solicitarea ar urma să fie dezbătură la o reuniune la Bruxelles, pe 15 octombrie.

Occidentul şi Israelul suspectează Iranul că vrea să obţină arma atomică sub pretextul unui program nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte.

UE a adoptat deja o serie de sancţiuni bancare şi comerciale împotriva Teheranului. Dintre sancţiuni, cel mai sever este embargoul asupra petrolului instituit de UE şi Statele Unite şi intrat oficial în vigoare în luna iulie.

Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia şi Germania urmează să abordeze joi această temă. Cele şase ţări formează grupul denumit "5 + 1" însărcinat să negocieze cu Iranul. 

Citeste tot articolul:  http://www.incomemagazine.ro/articol_83805/franta-marea-britanie-si-germania-cer-sanctionarea-iranului.html

Citit 1641 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top