Francezii, tot mai sceptici în privinţa construcţiei europene

Francezii, tot mai sceptici în privinţa construcţiei europene

Francezii sunt din ce în ce mai sceptici în privinţa construcţiei europene şi au impresia că moneda unică euro reprezintă mai degrabă o sursă de probleme decît una de soluţii. Iată ce erzultă dintr-un sondaj realizat într-un moment cînd se împlinesc 20 de ani de la adoptarea de către francezi, prin referendum, a Tratatului de la Maastricht. 

Astăzi, însă, ei consideră, în proporţie de 76 la sută, că Uniunea Europeană nu acţionează în mod eficient pentru limitarea efectelor crizei economice. In ciuda acestui sentiment eurosceptic în creştere, 65 la sută dintre francezi consideră totuşi că nu trebuie în nici un caz renunţat la moneda unică euro şi revenit la franc.

Este interesant de constatat că atunci cînd vine vorba de Europa, principalele partide politice sunt profund divizate. In rîndurile dreptei militanţii care se declară mulţumiţi de cum evoluează construcţia europeană par totuşi ceva mai numeroşi decît în rîndurile stîngii. Franţa se mai află însă în această situaţie paradoxală de a avea un ministru de externe, Laurent Fabius, care în 2005 a fost unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai proiectului de Constituţie europeană. Să ne amintim că la acea oră francezii au respins, tot prin referendum, această idee care părea atît de luminoasă, şi anume ca Europa să se doteze cu o Constituţie clară. Paradoxul face că astăzi socialiştii, aflaţi la putere, sunt în situaţia de a pleda în favoarea noului tratat european de disciplină bugetară, negociat de un preşedinte de dreapta, Nicolas Sarkozy, predecesorul lui François Hollande.

Europa nu mai fascinează deci ca înainte de căderea comunismului şi ca în primii ani ai introducerii monedei unice europene. In acelaşi timp, numeroşi lideri europeni subliniază că procesul actual este “ireversibl”. Patronul Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a ţinut chiar să sublinieze, cu accente oarecum poetice, că aşa cum nu poate fi dat timpul înapoi nici moneda unică nu este “reversibilă”.

Tot în cotidianul Le Figaro, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barosso, pledează luni pentru un nou pact, “decisiv” (spune el) pentru Europa. El consideră că Europa trebuie să mai facă un salt instituţional şi să se dirijeze spre o federaţie de “state-naţiuni”. Iar în paralel această federaţie ar avea nevoie de un pact de natură să concilieze necesitatea reformelor cu economia socială de piaţă. Pînă la alegerile europene din 2014, de altfel, Comisia Europeană va prezenta un proiect legat de viitoarele contururi ale Uniunii Europene. Din actuala criză (economică, financiară şi instituţională) nu se va putea ieşi prin repliere spre trecut ci printr-un efort suplimentar de integrare europeană. Cum subliniază José Manuel Barosso, Europa are nevoie de o veritabilă uniune bancară, de o veritabilă uniune bugetară, de o autoritate unică de supraveghere şi control în materie de fnanţe, precum şi de o veritabilă integrare politică. Iată contururile viitoare Europe, “credibilă” şi “durabilă”, mai spune José Manuel Barosso.

Citeste tot articolul:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/francezii-tot-mai-sceptici-privinta-constructiei-europene

Citit 3788 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top