Măsuri de securitate sporite în Franţa, după publicarea caricaturilor cu profetul Mahomed

Măsuri de securitate sporite în Franţa, după publicarea caricaturilor cu profetul Mahomed

Franţa îşi sporeşte măsurile de securitate, după publicarea unor caricaturi cu profetul Mahomed într-o revistă franceză. Autorităţile de la Paris se tem de proteste violente din partea musulmanilor. Ambasadele, consulatele şi şcolile franceze din 20 de state musulmane vor fi închise vineri.

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a anunţat miercuri că securitatea a fost intensificată în jurul ambasadelor franceze. "Am dat ordin ca în toate ţările unde ar putea fi probleme să se ia măsuri de securitate speciale", spune el.

Ambasadele, consulatele şi şcolile franceze din 20 de state musulmane vor fi închise vineri, zi de rugăciune colectivă pentru musulmani, dar şi zi de proteste.

Securitatea a fost intensificată şi în jurul sediului redacţiei Charlie Hebdo din Paris.

Guvernul francez a refuzat să autorizeze organizarea unei manifestaţii, sâmbătă, la Paris, care ar fi avut scopul denunţării filmului antiislam.

Directorul publicaţiei Charlie Hebdo a anunţat miercuri că site-ul de Internet al săptămânalului a fost "blocat deoarece a fost piratat" după anunţarea publicării caricaturilor cu profetul Mahomed, relatează AFP.

Citeste tot articolul:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/social/masuri-securitate-sporite-franta-publicarea-caricaturilor-profetul-mahomed

Citit 3451 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top