Festivalul America... în Franţa

Festivalul America... în Franţa

Un festival literar care are din ce în ce mai mare succes. El se numeşte Festivalul America, a ajuns la a zecea ediţie şi este organizat în estul Parisului, la Vincennes, localitate cunoscută şi pentru castelul cu acelaşi nume. Matei De ce rămân fascinaţi francezii de literatura americană şi mai ales de romanul american?

În faţa Primăriei din oraşul Vincennes a fost instalat un cort imens, devenit de fapt principalul salon literar în care publicul poate asista la discuţii cu scriitorii de peste Oceanul Atlantic invitaţi pînă pe 23 septembrie la acest festival. 75 de scriitori şi-au anunţat prezenţa, din 13 ţări ale continentului american, cei mai mulţi reprezentînd însă Statele Unite. Printre marile celebrităţi americane pe care le vor putea întîlni publicul francez se numără romanciera Toni Morrison, în vîrstă de 81 de ani, deţinătoare a Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1993, precum şi Russel Banks, 72 de ani.

Potrivit unor specialişti în domeniul fenomenului literar, în Statele Unite publicul citeşte din ce în ce mai puţin, de unde şi concluzia că  marii autorii americani sunt mai citiţi în străinătate decît la ei acasă. Nume precum Philipp Roth (76 de ani) sau mai tînărul Jonathan Franzen au un succes imens în Europa. O Europă care nu "consumă" chiar orice, în sensul că nu adoptă orbeşte chiar tot ceea ce America are ca best-seller. Francezii şi europenii în general gustă în special romanele avînd o construcţie interesantă, frescele sociale, cărţile angajate, literatura decomplexată dar cu vocaţie critică a scriitorilor americani.

Revistele de specialitate franceze publică în acest context numeroase cronice şi analize prin care încearcă să răspundă la întrebarea: de ce romanul american a cucerit lumea, aşa cum s-a întîmplat şi cu filmul sau cu muzica venite de peste Ocean. Explicaţia este mai complexă, dar ţine în primul rînd de fascinaţia pe care o exercită în continuare America asupra întregii lumi. American este ţara spaţiilor de o vastitate tulburătoare, a oraşelor cu personalitate puternică (New York, Los Angeles, Chicago, San Francisco), a diversităţii culturale şi a libertăţii individuale... Sigur, uneori America vinde lumii şi multe clişee, începînd cu o anumită imagine a indienilor, continuînd cu cea a eroului solitar şi terminînd cu aşa-numitul "vis american". Literatura americană a captat însă magistral această Americă a tuturor posibilităţilor, iar scriitorii mai tineri au ştiut să să deschidă exemplar către subiectele de mare actualitate şi către lume. Criticii mai observă, în Statele Unite, un nou suflu literar apărut după şocul terorist de pe 11 septembrie 2001.

De fapt, spune un editor francez, literatura americană este cea care a inventat America, începînd cu Moby-Dick, capodopera lui Melville şi cu povestirile lui Mark Twain. Scriitorii americani au inventat de fapt personaje şi poveşti iar realitatea a început treptat să semene cu aceste producţii literare, scrie Olivier Cohen fondatorul Editurii L'Olivier.

Festivalul America a fost lansat în 2002 de un mic editor şi librar, Francis Geffard, şi pentru că se temea că nu va atrage publicul l-a organizat la fiecare doi ani. El însuşi este surprins astăzi de interesul pe care publicul îl arată acestei manifestări la care nu lipsesc, pe lîngă marii scriitori americani, alţii invitaţi din Mexic, Canada, Columbia, Bolivia, Brazilia, Argentina sau Chile.

Iată şi o altă opinie exprimată de un alte editor francez, Olivier Gallmeister: "Sentimentul pe care ni-l suscită America de Nord este acela al unei ţări care are multe lucruri să ne propună. America de Nord rămîne o lume care trebuie explorată. Iar autorii ei vehiculează o anumită prospeţime, o anumită naivitate, un gust al romanescului comunicatif care ne trimite la emoţii de altădată. Lor le place să nareze poveşti care ne fac o mare plăcere şi reuşesc ceea ce altădată reuşeau Victor Hugo sau Tolstoi."

Această situare a scriitorilor americani în directa filiaţie a marilor clasici europeni sună ca un elogiu adus bătrînului continent. Pentru că, mai spun criticii, americanii au importat de fapt modelul literar european înainte de a-l reexporta total transformat şi marcat de o uluitoare diversitate stilistică.
La festivalul de la Vincennes mai sunt aşteptate şi cîteva "staruri" tinere, precum Karen Russel şi Jonathan Dee, acesta din urmă fiind deţinătorul premiului Pulitzer pe anul trecut.

Citeste tot articolul:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/cultura/festivalul-america-franta

Citit 3905 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top