Franta face presiuni pentru a determina Spania sa solicite ajutor extern

Franţa face presiuni asupra Spaniei pentru a determina guvernul de la Madrid, condus de premierul Mariano Rajoy să ceară ajutor financiar de la Uniunea Europeană şi să lase deoparte îngrijorările Germaniei, au declarat surse apropiate discuţiilor.

Oficialii francezi cer Spaniei să solicite ajutor de la fondul de salvare al zonei euro, pentru a "cimenta" scăderile înregistrate de randamentele obligaţiunilor guvernamentale din sudul zonei euro după ce preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a prezentat un plan anticriză care presupune achiziţii nelimitate de obligaţiuni de pe piaţa secundară, au afirmat sursele citate pentru Bloomberg.

"Este o modalitate pentru ca restul Europei să se asigure că nu există niciun risc ca Spania să facă ceea ce a făcut în ianuarie, să dea înapoi în privinţa măsurilor de reformă imediat după ce vor fi încheiate înţelegerile. Este tensiune constructivă, pentru a se asigura că Spania va cere sprijin într-un final", comentează pentru Bloomberg Ricardo Santos, economist la BNP Paribas Londra.

Rajoy cere BCE încă din decembrie 2011 să cumpere obligaţiuni de pe piaţa secundară, dar ezită în privinţa solicitării unei intervenţii deoarece Draghi a afirmat, în august, că orice astfel de sprijin trebuie însoţit de condiţii privind deficitul bugetar, datoria de stat şi reforme structurale, asemenea unui acord de finanţare externă.

Premierul spaniol a afirmat miercuri că ar putea evita un pachet de ajutor extern deoarece promisiunile BCE privind o intervenţie au redus deja suficient costurile de finanţare.

Germania sprijină planul BCE cu condiţia ca orice intervenţie să fie însoţită de măsuri fiscale şi reforme structurale.

Discuţiile ar trebui să accelereze după ce Curtea Constituţională a Germaniei a avizat, miercuri, Mecanismul European de Stabilitate, înlăturând ultimul posibil obstacol din calea planurilor anticriză ale liderilor europeni.

Spania a cedat deja o parte din controlul asupra sistemului financiar către UE, după ce a încheiat în vara acestui an un acord de finanţare de 100 miliarde euro, bani destinaţi exclusiv recapitalizării băncilor care se clatină sub greutatea pierderilor provocate de prăbuşirea pieţei imobiliare.

Rajoy a declarat recent că nu va permite oficialilor UE să "dicteze" limitarea cheltuielilor publice în anumite zone, precum sănătatea sau pensiile.

Parisul consideră că o solicitare de ajutor din partea Spaniei ar fi un semnal către investitori în sprijinul eficacităţii măsurilor anticriză luate de UE şi ar putea pune capăt crizei înainte să se extindă către Italia şi Franţa, au arătat sursele citate.

Randamentul obligaţiunilor de stat spaniole cu maturitatea la 10 ani a scăzut la 5,58%, faţă de 7,17% înainte ca Mario Draghi să anunţe că BCE va cumpăra obligaţiuni pentru a pune capăt c rizei.

Citeste tot articolul:  http://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/franta-face-presiuni-pentru-a-determina-spania-sa-solicite-ajutor-extern-80790

Citit 1247 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Login


Login cu Facebook
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top