Paul McCartney va primi Legiunea de Onoare din partea preşedintelui francez Francois Hollande

Cântăreţul britanic Paul McCartney va primi Legiunea de Onoare, care îi va fi înmânată de preşedintele Franţei, Francois Hollande, în cadrul unei ceremonii oficiale ce va avea loc la Paris, au anunţat luni reprezentanţii preşedinţiei franceze.

În cadrul acestei ceremonii oficiale, programată pe 8 septembrie, Paul McCartney va fi recompensat cu Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, cea mai înaltă distincţie civilă franceză. Ea a fost acordată în trecut şi altor artişti de seamă, precum Clint Eastwood şi Liza Minnelli.

Legiunea de Onoare a fost înfiinţată de generalul francez Napoleon Bonaparte în 1802, cu scopul de a recompensa serviciile deosebite aduse Franţei. Medalia are trei grade - Cavaler, Ofiţer şi Comandor - şi, spre deosebire de Ordinul Imperiului Britanic, care este acordat doar cetăţenilor britanici, Legiunea de Onoare poate fi acordată şi cetăţenilor străini. 

Medalia reprezintă o confirmare a statutului social de care se bucură primitorul, însă nu este însoţită de o recompensă financiară, iar persoanele distinse cu Legiunea de Onoare trebuie să îşi cumpere singure medaliile de la un bijutier autorizat, cu preţuri care variază între 169 de euro şi 700 de euro, în funcţie de gradul distincţiei.

Paul McCartney, în vârstă de 70 de ani, este unul dintre cei mai influenţi cântăreţi şi compozitori din istoria muzicii pop-rock. Artistul britanic a fost deja numit Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic de regina Elizabeth a II-a, în onoarea căreia a cântat, în faţa a zeci de mii de spectatori, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra.

Paul McCartney a compus, alături de John Lennon, cele mai mari hituri ale trupei The Beatles. McCartney compunea, pe colţuri de mese, melodii care deveneau apoi hituri - "Hey Jude", Penny Lane" şi, desigur, "Yesterday", un cântec preluat apoi de mulţi artişti şi înregistrat de-a lungul anilor în peste 1.600 de versiuni diferite.

Sursa: http://www.realitatea.net/paul-mccartney-va-primi-legiunea-de-onoare-din-partea-presedintelui-francez-francois-hollande_1001355.html#ixzz25VcVLIB3

Citit 3715 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top