Free, operatorul care a bulversat telecomul francez, mănâncă din plin din cota de piaţă a giganţilor

Free, serviciul de telefonie mobilă furnizat de compania Iliad, a cărui lansare în luna ianuarie a acestui an a provocat un cutremur pe piaţa de telefonie mobilă din Franţa, a atras un număr de 3,6 milioane de clienţi, obţinând asfel o cotă de 5,4% din piaţă, scrie Financial Times.

Rivalii serviciului cu preţuri mici lansat de Iliad au criticat operatorul pentru că a declanşat pe piaţă un război al tarifelor care a lovit în profitabilitatea întregului sector. Însă Xavier Niel, fondatorul miliardar al Iliad, a respins aceste critici susţinând că grupurile telecom au plătit dividende de 5,5 miliarde de dolari din momentul lansării Free. "Nu văd nicio companie telecom care să fie în dificultate", a spus Niel.

La începutul săptămânii trecute operatorii de telefonie mobilă Vivendi şi Bouygues au lansat campanii de reducere a costurilor. Bouygues a demarat un program de concedieri voluntare la divizia sa telecom, ca urmare a "schimbărilor adânci de pe piaţa de telecomunicaţii mobile, cu un impact semnificativ asupra performanţelor financiare". Vivendi a anunţat, de asemenea, că va reduce până în 2014 cu câte 500 de milioane de euro pe an costurile operaţionale ale companiei telecom pe care o deţine, SFR.

Xavier Niel, care speră că în cele din urmă va ajunge să atragă între 10 şi 20 de milioane de clienţi în Franţa, susţine că abonamentul de 19,99 euro pe lună oferit de companie este cu 50% mai ieftin decât ofertele concurenţei. Abonamentul de 19,99 euro include apelurile nelimitate pe mobil către numere din Franţa, SUA şi Canada, apeluri nelimitate către numere de telefonie fixă din 40 de ţări - printre care şi România, mesaje SMS şi MMS nelimitate, şi trafic de date de 3 GB pe lună. Clienţii nu primesc şi telefoane mobile la preţuri subvenţionate, dar pe de altă parte nu sunt obligaţi să păstreze abonamentele pe o anume perioadă de timp.

Iliad estimează o creştere puternică a veniturilor în acest an, la 4 miliarde de euro. Compania a obţinut un profit net de 80 de milioane de euro în primele şase luni din acest an, în scădere cu 45% faţă de anul precedent, în condiţiile în care compania a "digerat" costurile lansării Free. Veniturile grupului Iliad - care este al doilea mare furnizor de internet fix din ţară după France Telecom - au fost de 1,4 mld. euro în primul semestru, cu 39% mai mari decât în anul precedent.

"Câştigăm din noul nostru statut de operator de comunicaţii fixe şi mobile. Acum putem lupta de pe baze egale cu competitorii noştri", a declarat Thomas Reynaud, directorul financiar al Iliad.

Free s-a lansat oferind gratuit o serie de servicii de telefonie mobilă pentru clienţii care erau abonaţi la serviciile de comunicaţii fixe.

Lansarea Free a generat numeroase controverse în Franţa, în condiţiile în care autoritatea de reglementare a permis Iliad să ofere servicii fără a-şi construi propria reţea de comunicaţii cu acoperire naţională. Free Mobile s-a lansat pe piaţă având o reţea care acoperea doar 27% din teritoriu, iar pentru restul ţării compania a semnat un acord de roaming cu France Telecom.

Când a lansat oferta Free Mobile, Naviel - un antreprenor care a făcut primii bani oferind servicii de divertisment online pentru adulţi - şi-a atacat rivalii susţinând că aceştia şi-au tratat clienţii ca pe nişte "vaci bune de muls", pe care "i-au stors ca pe o lămâie", aluzie transparentă la tarifele practicate.

Sursa: http://www.zf.ro/business-hi-tech/free-operatorul-care-a-bulversat-telecomul-francez-mananca-din-plin-din-cota-de-piata-a-gigantilor-10011468

Citit 3680 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top