Dosare fierbinţi pentru Hollande, după vacanţă

Dosare fierbinţi pentru Hollande, după vacanţă

În Franţa, vacanţele s-au încheiat pentru şeful statului, François Hollande, care s-a întors la Paris cu o agendă marcată de urgenţa unor dosare cum ar fi cel legat de securitate sau de situaţia romilor. 

 

Clasa politică franceză îşi reia activitatea, iar de la executivul francez se aşteaptă ceva mai multă combativitate. A venit momentul adevărului pentru François Hollande, afirmă, în orice caz, editorialistul care semnează luni pe prima pagină a ziarului LE MONDE. În ultimul timp şeful statului francez a fost criticat pentru o oarecare "stagnare" şi "lipsă de acţiune", ba chiar unii comentatori se întreabă dacă el are efectiv o viziune de viitor în actualul context de criză.

Unii dintre colaboratorii săi apropiaţi au considerat chiar că trebuie să răspundă acestor critici şi au precizat că acţiunea preşedintelui se înscrie într-o durată de cinci ani, o modalitate de a spune "nu aşteptaţi rezultate acum, doar după trei luni de la preluarea puterii, rezultatele palpabile vor veni mai tîrziu".

Dosarele care îl aşteaptă pe François Hollande sunt la fel de fierbinţi ca şi aceste zile de caniculă din Franţa. Probelmele zonei euro, reforma fiscală din Franţa, subiectele legate de securitate care s-au amplificat în ultimul timp, iată doar câteva dintre şantierele acestui sfârşit de vară şi alte toamnei care se apropie. Franţa este ameninţată cu recesiunea, iată o primă constatare.

Iar potrivit sondajelor, moralul francezilor este mai scăzut în acest sfârşit de august decât în urmă cu 5 ani când tocmai venise la putere Nicolas Sarkozy. François Hollande trebuie deci să dea dovadă de iniţiativă, să arate că ştie ce trebuie făcut pentru ieşirea din criză, şi de altfel în următoarele 15 zile şi-a programat o intervenţie televizată. Între timp va prezida un prim consiliu de miniştri, mai precis miercuri.

Joi se va întîlni cu cancelarul Gremaniei, doamna Angela Merkel, iar sîmbără îl va primi la Paris pe primul ministru grec. La sfârşitul lunii august François Hollande va mai rosti şi un discurs pe teme de politică externă, pentru că şi la acest capitol Franţa trebuie să se adapteze unor noi configuraţii geopolitice şi unor noi realităţi, mai ales pe fondul războiului din Siria şi al unor tensiuni care se acumulează între occidentali pe de o parte şi ruşi pe de altă parte.

 Cum spuneam, problema romilor a revenit în actualitate în Franţa, la fel ca şi dosarul legat de securitate. În acest moment guvernul francez reflectează la mai multe măsuri posibile destinate să amelioreze situaţia romilor aflaţi pe teritoriul francez, romi veniţi în special din România şi Franţa.

François Hollande a promis, pe când era candidat la prezidenţiale, că va aborda altfel decît Nicolas Sarkozy problema romilor, dar până acum guvernul condus de Jean-Marc Ayrault nu s-a remarcat în mod special în acest sens. Dimpotrivă, ministrul de interne Manuel Valls a stârnit o polemică după ce s-a pronunţat, oarecum în stil sarkozist, în favoarea dezmembrării taberelor pe care romii le instalează ilegal în diverse localităţi ale Franţei.

Miercuri la guvern va avea loc o reuniune pe această temă, pentru găsirea unor soluţii în vederea lansării unei politici coerente de integrare a romilor. Primul ministru se va consulta cu mai mulţi miniştri precum cel de interne şi cel însărcinat cu locuinţele, apoi îi va primi pe reprezentanţii Colectivului Romeurope.

Doamna Cécile Duflot, ministrul spaţiului locativ, a declarat în ediţia de vinerea trecută a ziarului Libération, citez: “trebuie aplicată o politică de viitor pentru romi în Franţa, care să fie exemplară în Europa, şi care să nu fie arătată cu degetul precum cea a guvernului precedent.”

Printre pistele analizate în prezent se anumără ridicarea “măsurilor tranzitorii” care blochează accesul romilor la piaţa muncii. Autorităţile franceze vor încerca să mai întocmească o listă a zonelor unde ar putea fi regăzduiţi romii evacuaţi din taberele ilegale. Ministrul de interne Manuel Valls a ţinut însă să precizeze în context că nimic nu se va putea rezolva fără ajutorul Europei.

Pe de altă parte, a mai spus el, adevărata soluţie implică o schimbare de atitudine politică în ţările de unde provin romii şi unde aceştia sunt marginalizaţi de multă vreme.

Colaboratorii doamnei Cécile Duflot mai analizează iniţiativele lansate în favoarea romilor care au dat rezultate bune pînă în prezent, precum şi ideea creerii unor centre de integrare.

Să mai notăm la acest capitol că ministrul de interne Manuel Valls îşi punctează din nou principiile de acţiune într-un interviu acordat ziarului Libération. Stânga are capacitatea de a acţiona mai bine decât dreapta pe terenul securităţii, spune el. Manuel Valls pledează pentru “fermitate republicană” precum şi pentru o asociere coerentă a măsurilor represive, cu politica de prevenire a delincvenţei.       

Citeste tot articolul:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/dosare-fierbinti-hollande-vacanta

Citit 3871 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top