Parisul, în sărbătoare de Ziua Națională a Franței

Preşedintele francez, François Hollande

Preşedintele francez François Hollande, însoţit de Valérie Trierweiler, a prezidat sâmbătă, pentru prima dată, ceremoniile de Ziua Naţională a Franţei. Preşedintele francez, comandantul forţelor armate, a coborât pe Champs-Elysées înainte de a asista la o lungă paradă a forţelor armate franceze.

 

Partenera sa Valérie Trierweiler, într-una dintre primele sale apariţii publice de la incidentul provocat de mesajul său pe Twitter ce a afectat intenţia noului preşedinte de a instaura o preşedinţie "normală", a luat loc în tribuna de onoare.

Ea a generat stupefacţie la 12 iunie în Franţa, plasându-se, într-un mesaj pe Twitter, de partea adversarului lui Ségolène Royal la alegerile legislative. Fostă candidată la alegerile prezidenţiale din 2007, Royal a fost timp de trei decenii partenera lui François Hollande.

Un număr de 4.950 de bărbaţi şi femei din cele trei armate şi din cadrul Securităţii civile au participat la paradă sub sloganul armatele "în serviciul Naţiunii şi al păcii în lume" şi avându-i ca invitaţi de onoare pe militari din cadrul forţelor ONU şi trupe care s-au întors din misiuni în străinătate.

François Hollande a reluat tradiţia interviului televizat acordat de şeful statului la 14 iulie. Acest ritual a fost abandonat de predecesorul său, Nicolas Sarkozy.

Președintele francez a vorbit, printre altele, despre situația alarmantă din Siria, unde regimul lui Bashar al-Assad continuă să reprime violent revolta populară.

Hollande a declarat că încă mai este timp pentu a se evita războiul civil în Siria, apreciind că acesta este "cel mai rău" scenariu.

Rusia şi China "blochează orice rezoluţie a Consiliului de Securitate" al ONU care încearcă să găsească o soluţie la violenţele din Siria, a deplâns preşedintele în cadrul interviului.

"I-am spus acest lucru lui Putin, care vrea ca Siria să rămână apropiată de ţara sa. Există relaţii comerciale, istorice, iar eu le respect", a explicat el.

"I-am spus că cel mai rău este să avem un război civil în Siria. Prin urmare, să facem în aşa fel încât să găsim o poziţie politică pentru a evita războiul civil. Mai este încă timp", a continuat el.

Potrivit preşedintelui francez, conferinţa Prietenii Siriei din 6 iulie de la Paris a "permis să se reunească jumătate din ţările de pe planetă şi să se afirme că trebuie continuate presiunile pentru ca Bashar al-Assad să plece şi să aibă loc o tranziţie politică".

Comunitatea internaţională a cerut vineri ONU să acţioneze împotriva escaladării violenţelor din Siria, după moartea a cel puţin 150 de persoane în centrul ţării, opoziţia denunţând un masacru, în timp ce regimul susţine că a fost o operaţiune antiteroristă.

Citeste tot articolul:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/societate/parisul-sarbatoare-ziua-nationala-frantei

Citit 5301 ori
Login pentru a posta comentarii
Facebook
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top