Afacerea Merah, repusă pe tapet în Franţa

Afacerea Merah, repusă pe tapet în Franţa

În Franţa revine în actualitate "afacerea Merah", un islamist fanatic care a ucis mai multe persoane în sud-vestul Franţei, în martie anul acesta. Mohamed Merah a împuşcat mortal trei militari la Toulouse şi Montauban, apoi trei elevi şi un tată de familie într-o şcoală evreiască din Toulouse.

Asediat la domiciliul său, Mohamed Merah a fost ucis de Poliţie pe data de 22 martie. Înainte de lichidarea sa, însă, mediatorii serviciilor speciale au discutat ore şi ore cu Mohamed Merah, înregistrări care erau destinate să rămână secrete. Iată însă că ziarul Libération a publicat pe site-ul său 173 de pagini conţinând transcrierea respectivelor "discuţii", ceea ce provoacă un nou început de polemică în Franţa.

Parchetul de la Paris a deschis o anchetă pentru încălcarea secretului profesional. În paralel, presa acuză serviciile secrete franceze că n-au fost capabile, înaintea dramei, să-l identifice şi să-l neutralizeze pe Mohamed Merah, care a efectuat mai multe stagii de "iniţiere" în materie de terorism, unele dintre acestea în Afganistan.

Pe de altă parte, ceea ce spune Merah este cu totul înfricoşător, întrucât el este un exemplu tipic de manipulare şi îndoctrinare. Marea întrebare care se pune acum este: oare câţi tineri de genul acesta, unii născuţi chiar în Franţa, în familii musulmane, împărtăşesc aceeaşi "viziune" macrabră şi de fapt sinucigaşă? O singură clipă, Mohamed Merah nu şi-a pus întrebarea că asasinatele sale ar fi barbare, el s-a crezut până în ultima clipă motivat în actele sale de Allah şi de datoria de a participa la "războiul sfânt".

Citeste tot articolul:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/social/afacerea-merah-repusa-tapet-franta

Citit 3636 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Login


Login cu Facebook
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top