Excepţia culturală, marfuri între Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii dezbaterile expertilor s-au blocat

În cadrul negocierilor pentru adoptarea unui acord privind liberul schimb de marfuri între Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii dezbaterile expertilor s-au blocat, din cauza veto-ului hotarât al Frantei, asupra unui capitol neasteptat si paradoxal: cultura. Mai exact, pe tema celui mai dinamic si global vector de...

Nu e vorba aici doar de faptul că niciun program cultural sau niciun fel de eveniment artistic nu pot fi făcute fără finanţări consistente, ci de faptul că aceste finanţări, fie că sunt din bani publici, fie că sunt din fonduri private, ar trebui, spun specialiştii, să se înscrie într-o schemă de rentabilitate economică, fie ea şi minimă. De aici încep polemicile.

În cadrul negocierilor pentru adoptarea unui acord privind liberul schimb de mărfuri între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii dezbaterile experţilor s-au blocat, din cauza veto-ului hotărât al Franţei, asupra unui capitol neaşteptat şi paradoxal: cultura. Mai exact, pe tema celui mai dinamic şi global vector de câştig financiar pe care îl au industriile creative: cinematograful. Producţia de filme, afirmă Franţa şi o mare parte a lumii europene, nu poate fi subiectul unui acord de liber schimb cu americanii pentru că ea reprezintă o formă de creativitate ce transcende interesele economice şi pentru că ea marchează, chiar mai mult decât orice altă formă de exprimare artistică, o excepţie culturală.

Această dezbatere, indiferent de formulele metaforice sau de accentele polemice care sunt utilizate, este una extrem de importantă în construcţia unui dosar de candidatură pentru că atât programul Capitalei Europene a Culturii, cât şi orientarea finanţărilor pe perioada 2014-2020, din cadrul programului Creative Europe, sunt dependente de această ecuaţie sensibilă dintre cultură şi economie. Nu e vorba aici doar de faptul că niciun program cultural serios sau niciun fel de eveniment artistic nu pot fi făcute fără finanţări consistente, ci de faptul că aceste finanţări, fie că sunt din bani publici, fie că sunt din fonduri private, ar trebui, spun specialiştii, să se înscrie într-o schemă de rentabilitate economică, fie ea şi minimă. De aici încep polemicile.

Lumea anglo-saxonă privilegiază un ethos al liberei iniţiative, al individualismului, al acumulării şi al eticii protestante, bazată pe cultul muncii şi pe consum responsabil. Viziunea ei asupra culturii este antropologică, în sensul că delimitează prin acest termen toate determinaţiile identitare. Ei au creat termenul de industrii creative, adică de sector economic realizat prin exploatarea creativităţii şi a drepturilor de autor tocmai din nevoia de sublinia obligativitatea unei finalităţi practice a îndeletnicirilor culturale. Marea Britanie (sau SUA) nu au ministere ale culturii, ci doar scheme de finanţare (National Endowment for the Arts sau Arts Council-uri), alimentate din bani publici şi privaţi, care oferă sprijin financiar proiectelor care se încadrează în linia strategică, pe termen lung, pe care o asumă guvernul federal sau autorităţile locale respective.

De cealaltă parte, lumea latină (din care facem şi noi parte) are cultul ierarhiei, fiind stratificată piramidal. Are ministere şi agenţii guvernamentale. Aici, de mai bine de două mii cinci sute de ani, cultura înseamnă valoare. Cultura înseamnă reuşită de vârf, excepţională, astfel încât singura formă de cultură care contează este "cultura de elită". Dacă pentru anglo-saxoni nu este nicio diferenţă de principiu între tam-tamul unui trib african şi o simfonie a lui Beethoven (ambele fiind forme de exprimare a identităţii şi, pe cale de consecinţă, susceptibile să primească sprijin financiar în mod egal) pentru un european continental, în special latino-mediteraneean, diferenţele sunt strigătoare la cer. El îţi va vorbi de excelenţa culturală şi de faptul că banii publici trebuie să meargă, cu precădere, către experiment, către inovaţie culturală, către proiectele care rup reguli, care sparg barierele conformismului şi care deschid noi orizonturi. E o perspectivă care are de partea ei generozitatea, viziunea de viitor şi acceleratorul de creativitate teoretică, abstractă, novatoare. Dar nu prea are bani, spre deosebire de perspectiva complementară, anglo-saxonă (care include şi lumea scandinavă şi Europa protestantă), care dezvoltă spiritul antreprenorial şi capacitatea de a gândi creativitatea cu un scop, cu o ţintă comercială. Cinematografia, moda, jocurile pe computer, industria entertainment-ului în general se adresează pieţii şi, fatalmente, intră în jocul cererii şi al ofertei şi sub ghilotina concurenţei.

Franţa, ca port-drapel al excelenţei culturale, al finanţării experimentelor artistice şi al cheltuirii banilor publici pentru programe culturale de avangardă spune, spre iritarea preşedintelui Barroso, că filmul francez reprezintă o "excepţie culturală", adică, în termeni mercantili, că merită să fie finanţat din bani publici chiar dacă circuitul economic pe care îl generează este unul falimentar sau chiar dacă, intrând pe piaţa globală, concurează neloial, fiind subvenţionat, cu filme care sunt rodul unor investiţii private, supuse riscurilor, ceea ce acordurile de liber schimb încearcă să interzică. Discuţia este, practic, nesfârşită şi e greu de spus care ar trebui să fie poziţia de urmat. Pe de o parte, cinematografia este, evident, cel mai important business de pe planetă, cu o rată de câştig cu mult peste orice altfel de afacere, fie ea legală sau nu, în condiţiile în care, spre exemplu, "Titanic"-ul lui Cameron a însemnat o investiţie de 300 de milioane de dolari şi încasări (care nu s-au oprit nici acum) de peste două miliarde. Pe de altă parte, o producţie experimentală, precum "Poliţist, adjectiv" a lui Corneliu Porumboiu, finanţată cu câteva zeci de mii de dolari din buzunarul tatălui regizorului şi cu o rată comercială dezastruoasă, a luat, totuşi, premiu la Cannes, a fost selecţionată la festivaluri, a stârnit, prin candoare şi "minimalism", interpretări nebănuite şi entuziasme surprinzătoare. Una peste alta însă, a adus României un spor de prestigiu incalculabil fără nicio investiţie publică. Acest film reprezintă, neîndoielnic, un model de "excepţie culturală" şi, cum nu ar fi convins niciodată vreun producător să-l finanţeze, merita, poate, să fie finanţat din bani publici. Ce credeţi, totuşi, ar fi trebuit să fie finanţat din bani publici?

 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi manager al Fundaţiei Iaşi Capitală Culturală Europeană

 

Citeste si alte articole pe:  http://www.ziaruldeiasi.ro//stiri/exceptia-culturala--15739.html

Citit 2127 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top