Lenea francezilor, între mit şi realitate

Lenea francezilor, între mit şi realitate

Oare sunt francezii leneşi? E o întrebare pe care şi-o pune pe coperta ultimului său număr Le Point. Revista conservatoare franceză încearcă să şi răspundă la întrebare publicând un amplu dosar pe această temă. Conculzia este da, francezii sunt puturoşi.

Toată lumea îşi aminteşte de recenta scrisoare adresată de un patron american  al unei firme de cauciucuri ministrului francez al productivităţii Arnaud Montebourg: "Salariaţii francezi stau o oră la masă şi în pauze, trei ore discută şi alte trei ore muncesc" De o manieră mai puţin brutală, economistul şef de la OCDE - Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - afirma în noiembrie anul trecut că "cu toate că muncitorii sunt foarte productivi în Franţa pentru fiecare oră muncită, ei nu lucrează destul comparativ cu alte ţări din OCDE". Plecând de la aceste premise, Le Point a decis să ancheteze, recunoscând de la bun început că din cifrele statistice fiecare poate scoate ce vrea, ce-l aranjează mai bine. Timpul de lucru de exemplu, se poate măsura astfel: "durată normală de lucru", "durată legală de muncă", "timp obişnuit colectiv de lucru", "durata plătită de lucru", "durata efectivă de muncă", "număr de ore de lucru pe cap de locuitor", etc. Labirint ce dă naştere evident la calcule sau rezultate diferite, unele surprinzătoare. Astfel, în 2009, Institutul Naţional de Statitisci din Franţa spunea că francezii muncesc 1444 de ore pe an. OCDE era mai darnic şi evocă 1554 de ore în timp de Eurostat vorbea de 1601 ore de lucru. Acelaşi organism european afirmă însă că potrivit acestui calcul poporul cel mai muncitor din Europa ar fi ... Grecia ceeace puţină lume e dispusă să creadă.

Compilând diversele cifre, Le Point afirmă deci că salariaţii francezi cu normă întreagă - 72 la sută din total - lucrează mai puţin decât germanii, italienii şi englezii. Doar finlandezii ajung puţin în urma francezilor. În schimb, francezii ne-salariaţi - adică cei pe contul lor - lucrează mult mai mult decât tot restul europenilor.

O altă concluzie la care ajunge Le Point - şi care explică cele mai de sus - este că tinerii francezi ajung mai târziu pe piaţa muncii în timp ce vârstnicii ies mai repede la pensie decât ceilalţi europeni. În privinţa vacanţelor, francezii îşi iau anual în medie 36 de zile în timp ce germanii doar 29 iar olandezii 26.

În finalul anchetei sale, Le Point mai reaminteşte că din cauza ratei ridicate a şomajului în Franţa - peste 10 procente din populaţia activă - numărul de ore lucrate anual pe cap de locuitor este dintre cele mai mici. O consecinţă directă a acestei situaţii este un nivel de trai mai slab decât restul europenilor. Anumiţi economişti au tendinţa de a relativiza însă acest tablou sumbru afirmând că francezii sunt mai productivi decât restul lumii, lucru care compensează de departe faptul că lucrează mai puţin în timp şi dezminte acuzaţiile de lenevie.

 Există totuşi profesii de "nişă" în care timpul de lucru este redus dar activitatea intensa, concentrată. Aici, controlorii de zbor sunt campioni. Ei lucrează doar 32 de ore pe săptămână, 25 la sută din acest timp fiind însă consacrat pauzelor obligatorii.  Adevărat că ei sunt supuşi unor perioade de concentrare intense şi unor orare variabile de noapte, de week-end sau de zile de sărbătoare. Condiţii   pentru care au primit 97 de zile de concediu pe an, adică 5 săptămâni mai mult decât colegii lor europeni. Un alt loc de cinste în palmaresul posturilor "liniştite" este cel de "ambasador tematic", concept inventat de preşedintele conservator Jacques Chirac şi folosit din plin şi de succesorul  său Nicolas Sarkozy pentru a oferi un poste de consolare amicilor politici. Să amintim doar postul de "ambasador însărcinat să promoveze coeziunea socială" sau pe cel de "ambasador itinerant în Asia". Nimeni nu poate spune ce muncă au prestat aceşti ambasadori....Docherii francezi sunt şi ei nişte răsfăţaţi. Ei nu lucrează efectiv decât 12 ore pe săptămână contra unui salariu de circa 4500 de euro lunar. Şi în plus, din motive de muncă zisă "penibilà" ei au obţinut şi dreptul să iasă cu doi ani mai devreme la pensie decât restul salariaţilor francezi. 

Citeste si alte articole pe:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/social/lenea-francezilor-mit-realitate

Citit 2061 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top