Franţa relaxează fiscalitatea în afaceri

Franţa relaxează fiscalitatea în afaceri

În Franţa va fi redusă taxa pe câştigurile de capital, măsură recent introdusă dar puternic criticată de oamenii de afaceri. Aplicarea acestei măsuri ar fi urmat să aducă 20 de miliarde de euro la buget, numai că mulţi afacerişti au anunţat că se vor muta în alte ţări, pentru a scăpa de impozitarea suplimentară.

Planul de reducere a taxelor este parte a eforturilor Franţei de a convinge investitorii şi partenerii europeni că guvernul socialist al ţării este decis să repornească economia. Aşa că preşedintele Francois Hollande discută astăzi cu lideri din economie, o încercare de a repara relaţiile cu mediul de afaceri.

Supărarea a apărut după ce, în afară de creşterea taxelor, preşedintele Hollande a insistat să introducă o taxă temporară de 75% pentru veniturile mai mari de 1 milion de euro. Urmarea a fost un val de declaraţii ale oamenilor de afaceri, care au anunţat că îşi mută domiciliul fiscal din Franţa. Guvernul a negat că ar fi avut loc un exod al bogaţilor din cauza taxelor şi afirmă că decizia actorului Gerard Depardieu de a renunţa la cetăţenia ţării nu este tipică. Oficialii francezi au admis, însă, că o creşterea prea mare a taxei pe câştigurile de capital a fost o greşeală. Aşa că acum se aşteaptă ca, la discuţia cu oamenii de afaceri, preşedintele Hollande să anunţe că va reduce taxa introdusă la sfârşitul anului trecut.

"Măsura încearcă să transmită un semnal că Franţa este un loc bun pentru investiţii, prietenos pentru afaceri", a declarat ministrul responsabil pentru afaceri mici şi economia digitală, Fleur Pellerin.

Propunerea preşedintelui Francois Hollande prevede un nivel total de taxare de până la 62% pentru investitorii care vând participaţii la companii în termen de doi ani. Noul regim de taxare va include scutiri importante începând după numai un an, cu posibilitatea de a ajunge până la 85% în cazul celor care păstrează mai mult de opt ani o investiţie într-o companie nou înfiinţată, faţă de 40% în prezent. Nivelul standard al scutirii de taxe pentru investiţii de capital păstrate timp de opt ani va urca de la 40% la 65%.

De asemenea, vor fi acordate scutiri de taxe şi celor care investesc în propriile companii.

Francois Hollande urmează să anunţe şi alte măsuri, între care un sistem de vize pentru cei care înfiinţează companii, relaxarea restricţiilor pentru accesul la credite al antreprenorilor cu companii falimentare care vor să facă noi investiţii, precum şi stimulente pentru a încuraja investirea economiilor private în noi companii.

 

Citeste si alte articole pe:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/economie/franta-relaxeaza-fiscalitatea-afaceri

Citit 1827 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top