Le Monde: noua faţă a jihadismului francez

Le Monde: noua faţă a jihadismului francez

Autorităţile franceze constată apariţia unui fenomen de radicalizare a unor tineri, în general de origine musulmană, născuţi în Franţa şi care încearcă să plece în zonele de conflict din Afganistan, Irak, Siria sau Mali pentru a lupta în aşa-zisul "război sfînt".

 

Prima destinaţie favorită a acestor jihadişti francezi a fost Afganistanul, dar ulterior ei s-au lăsat atraşi şi de reţelele de recrutare ale organizaţiei teroriste Al Qaida instalate în Pakistan sau pe teritoriul irakian. O destinaţie mai nouă este regiunea Sahelului, şi mai ales Mali, unde mobilizarea unei nebuloase islamiste în nordul ţării, între timp lichidată de o intervenţie militară franceză, a inflamat anumite spirite. Rămîne însă o zonă de atracţie “jihadistă” Siria, unde războiul civil durează de fapt de doi ani, şi unde este evident acum că Al Qaida şi-a instalat reţelele şi şi-a trimis combatanţii, care se dovedesc chiar a fi extrem de eficienţi în lupta împotriva regimului încarnat de Bachar Al-Assad. Nu întîmplător, scrie cotidianul Le Monde, în Siria prezenţa jihadistă franceză este cea mai puternică.

Profilul acestor tineri care vor să se angajeze în “războiul sfînt” are o dominantă comună: ei se lasă aspiraţi de extremism fără să facă parte în mod obligatoriu din reţele structurate, iar uneori dau dovadă de un mare amatorism. Pentru a ajunge în zonele de conflict, unde sunt uneori primiţi cu circumspecţie de combatanţii islamişti, aceşti tineri avînd naţionalitatea franceză încearcă să treacă prin Turcia, Egipt sau chiar Uzbekistan. La începutul lunii aprilie trei francezi au fost arestaţi în Pakistan la frontiera cu Iranul şi expulzaţi în Franţa.

La începutul anului 2011 alţi doi tineri francezi “autoradicalizaţi” (cum scrie Le Monde) au fost arestaţi în Pakistan şi remişi autorităţilor franceze. Ei făceau parte dintr-un grup de mai mulţi zeci de tineri domiciliaţi în regiunea pariziană, urmăriţi de fapt pentru trafic şi alte delicte, precum şi pentru asociere cu reţele teroriste. Un francez de origine algeriană a fost capturat pe 9 martie şi în Mali, el este tată a trei copii. Traseul său este tipic pentru aceşti “autoradicalizaţi” care, scrie Le Monde, adoptă un fel de “nomadism individual”. De fapt, individul a luat decizia de a pleca să se angajeze de partea “războiului sfînt” după ce a frecventat moscheia din Grenoble, dar şi după ce a consultat anumite site-uri internet islamiste cu sfaturi precise legate de cum se poate ajunge în Sahel.

Citeste si alte articole pe:  http://www.rfi.ro/articol/special-paris/le-monde-noua-fata-jihadismului-francez

Citit 2007 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top