Într-o „republică exemplară” încă este inacceptabil ca un ministru să-şi continue activitatea în condiţiile în care anumite „bănuieli” apasă asupra sa.   

Toată această afacere este o veritabilă lecţie de moralizare a vieţii politice pe care o dă Franţa şi ea merită reţinută. Aproape că nu mai contează numele şi persoana ministrului, suntem într-un fel de scenariu impus de o regulă de „aur” adoptată de Franţa. Cînd un ministru este confruntat cu acuzaţii grave legate de moralitatea sa politică, el este de fapt invitat să-şi dea demisia chiar dacă acuzaţiile nu sunt dovedite, pentru a nu complica acţiunea guvernului.

În cazul de faţă avem de-a face cu un ministru al bugetului însărcinat tocmai să pună ordine în finanţe şi să ia măsuri pentru eradicarea evaziunii fiscale. Ori, iată că un organ de presă îl acuză pe el de evaziune fiscală şi de o înscenare financiară internaţională pentru a-şi ascunde anumite venituri. Demisia, în acest caz, devine pentru ministrul respectiv, o chestiune de onoare...

Cum scrie astăzi cotidianul Libération, Jérôme Cahuzac este, în acest moment, un om în principiu nevinovat. S-ar putea ca justiţia, care va aborda totuşi dosarul, să aibă nevoie de mult timp pentru a demonstra că într-adevăr omul a minţit, că a avut un cont bancar în Elveţia şi că şi-a transferat apoi banii, printr-o complicată manevră financiară, în Singapore. S-ar putea ca adevărul să iasă clar la iveală pentru un an, doi sau trei... Nu este exclus ca pînă la urmă omul să-şi demonstreze nevinovăţia. Un lucru este sigur însă, cariera sa politică între timp va fi pusă între paranteze şi poate că viitorul său politic va fi cu totul compromis.

Pentru că aşa stau lucrurile în „republica exemplară”. Acest concept a fost foarte des evocat de preşedintele François Hollande la ora la care era candidat la prezidenţiale. Francezii au nevoie de o „republică exemplară” în care responsabilii politici să fie mai presus de orice bănuială, în care transparenţa să devină regulă...

Toate acestea nu au fost vorbe goale, preşedintele François Hollande a acceptat să se despartă de unul dintre principalii săi miniştri pentru ca zonele de umbră în care se află acesta să nu se răsfrîngă şi asupra guvernului. Merită fără îndoială salutată această manieră a francezilor de a concepe viaţa politică. Dacă ne gîndim că în multe ţări din Europa unii politicieni continuă să exercite puterea chiar şi în condiţiile în care acuzaţiile de corupţie sunt dovedite, putem spune că între „republica exemplară” propusă de Franţa şi alte practici politice de pe vechiul continent există o diferenţă ca de la cer la pămînt.

De notat însă că regula „demisiei pe motive de onoare” a fost aplicată şi în anii cînd dreapta s-a aflat la putere. În cei cinci ani cît a fost preşedinte Nicolas Sarkozy, patru dintre miniştrii săi au fost obligaţi să se retragă în contextul unor „afaceri” care le punea sub semnul întrebării moralitatea.   

Ar mai fi o lecţie care trebuie reţinută în contextul acestui „scandal” Chauzac: şi anume faptul că presa poate contribui la moralizarea vieţii politice. „Demisia lui Cahuzac este o victorie a agenţiei Mediapart”, scrie France Presse. Iată-ne în situaţia în care un site internet provoacă un şoc politic în Franţa în urma unei anchete proprii şi de pe poziţii de totală independenţă. Acest site condus de Edwy Plenel, fost director al ziarului Le Monde, funcţionează de cinci ani şi şi-a creat o imagine de veritabilă „agenţie anti-corupţie”.

Acest site s-a impus în peisajul mediatic francez cu un stil nou, credibil şi ofensiv. El este întreţinut de 60 de salariaţi dintre care 30 de ziarişti, se poate lăuda cu 65 000 de abonaţi şi afişează în toată transparenţa o cifră de afaceri de 6 milioane de euro. Un veritabil model de atitudine jurnalistică benefică pentru o societate care aspiră la mai multă justiţie si probitate morală.