Miting contra mariajului gay, în Franţa

Foto: AFP/Pierre Andrieu

Opozanţii mariajului gay s-au mobilizat din nou duminică pe străzile capitalei franceze, pentru a face presiune asupra Guvernului de la Paris. Această a doua mega-manifestaţie după cea din 13 ianuarie a avut loc în contextul în care proiectul de lege al mariajului pentru toate cuplurile, indiferent de sex a fost deja adoptat de către deputaţii francezi, urmând să fie analizat de senatori începând cu 4 aprilie.

Organizatorii manifestaţiei contra căsătoriilor homosexuale afirmă că au mobilizat duminică 1,4 milioane de oameni. O cifră greu de imaginat şi de altfel neconfirmată de Poliţie. Pentru adversarii proiectului de lege votat de către deputaţi, cifrele au semnificaţia lor: era important să se spună acum opiniei publice că mobilizarea nu scade, chiar dacă ea e în zadar. Pe 13 ianuarie, aceiaşi organizatori spuneau că adunaseră pe străzile Parisului un milion de persoane, Poliţia contabilizase o cifră de trei ori mai mică.

Sloganurilor anti-mariaj gay li s-au adăugat însă duminică şi unele cu tente mai economice: "Ocupaţi-vă de şomaj, nu de mariajul gay!", se putea auzi de exemplu pe parcursul coloanei de manifestanţi.

Pentru a-i menţine pe protestatari pe traseul convenit dinainte, pentru a-i împiedica să ajungă pe celebra Avenue des Champs-Elysées, Poliţia a fost nevoită să folosească gaze lacrimogene. O ripostă usturătoare ce a fost întâmpinată cu strigăte de genul "Hollande, dictatorule!".

Proiectul de lege intră la discuţii în Senat la începutul lunii viitoare. Textul definitiv ar urma să intre în aplicare la vară, speră guvernanţii socialişti de la Paris.

Citeste si alte articole pe:  http://www.rfi.ro/articol/stiri/social/miting-contra-mariajului-gay-franta

Citit 1960 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top