Un scriitor ieşean reprezintă România la un festival important în Franţa

În total, la evenimentul devenit un reper în agenda literara europeana, sunt invitati 27 de scriitori. “Defekt, romanul meu de debut, a fost desemnat de cititorii din Franta (Chambéry, Paris si Lyon) si Italia (Torino) pentru a reprezenta România la cea de-a douazeci si sasea editie a Festivalului Primului Roman de la Chambéry

Scriitorul ieşean Florin Irimia (37 ani) va reprezenta România la cea de-a XXVI-a ediţie a Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franţa, ce va avea loc în perioada 23-26 mai.

Mă simt onorat, încântat şi copleşit în aceeaşi măsură”, a subliniat Florin Irimia, de asemenea cadru didactic de limba şi literatura engleză la Facultatea de Litere a Universităţii “Al.I. Cuza”.  “Defekt”, apărut în 2011 la Editura „Brumar”,  este romanul unui dublu eşec, pe de o parte de a trăi, pe de alta, de a scrie. Naratorii ?i protagoniştii acestuia sunt doi bărbaţi, - Eduard Tăutu şi Lorin Achim -, care fac greşeala să se împrietenească într-o conjuctură nefastă, crezând că în felul acesta vor putea depăşi problemele cu care se confruntă.  Însă, pe măsură ce “prietenia” dintre ei avanseazã, cei doi ajung să-şi influenţeze reciproc destinele, cu consecinţe extrem de neaşteptate şi neplăcute pentru amândoi. Până la urmă, romanul “Defekt”  descrie cu cinism şi candoare vremurile pe care le trăim, făcând din viaţa de cuplu obiectul principal al investigaţiilor sale. Sub pseudonimul Eduard Tăutu, scriitorul Florin Irimia a publicat în 2009 proză scurtă în revista Noua literatură. A continuat sã publice povestiri în revistele Familia, Timpul, Zona literară, iar anul trecut a lansat cel de-al doilea roman al său, “O fereastrã întunecată”, apărut la Editura „Polirom”. La iniţiativa Institutului Francez, România s-a alăturat în 2009 ţărilor participante la Festivalul Primului Roman de la Chambéry.

 

Citeste si alte articole pe:  http://www.ziaruldeiasi.ro//stiri/un-scriitor-iesean-reprezinta-romania-la-un-festival-important-in-franta--1434.html

Citit 1048 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Login


Login cu Facebook
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top