Mali – un stat sărac cu un bogat patrimoniu istoric

credit foto: info.fncv.com

Subiectele legate de criza politică din Mali, de ocuparea nordului de către grupurile islamiste şi de intervenţia militară franceză la cererea Guvernului legitim de la Bamako au fost în ultimul timp în centrul actualităţii. Mediile de informare au vorbit mult despre Mali, unul dintre statele cele mai sărace de pe glob. Vă propunem &ic...

Vă propunem în cele ce urmează să evocăm însă şi unele aspecte legate de “bogăţia” istorică şi culturală a acestei ţări, vizitata până nu de mult de numeroşi turişti occidentali.

Mali a fost colonie franceză între 1883 şi 1960, are o suprafaţă de trei ori mai mare decît Franţa, se învecinează cu 7 ţări şi numără peste 15 milioane de locuitori. Deseori, cînd se vorbeşte despre Mali, mediile de informare se rezumă doar la informaţii telegrafice de acest gen. Puţină lume ştie însă că numele Mali este plin de parfum metaforic şi înseamnă "hipopotam" în mai multe limbi regionale.

Istoria acestei ţări este şi ea cât se poate de fascinantă, pentru că în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea a existat un Imperiu malian. El se întindea între Sahara şi pădurile ecuatoriale, între Oceanul Atlantic şi fluviul Niger şi cuprindea o suprafaţă enormă. Ţări precum Senegal, Burkina Fasso, Gambia, Guineea, Mauritania sau Coasta de Fildeş făceau parte la acea oră din Imperiul malian. La ora aceea, economia imperiului se baza pe agricultură şi artizanat, dar şi pe extracţia de aur. Chiar şi astăzi, statul Mali, aşa sărac cum este descris în toate rapoartele, se află totuşi pe locul al treilea în Africa în privinţa rezervelor de aur.

Cel mai celebru oraş al statului Mali, dar şi al fostului imperiu este Tombouctou, de unde tocmai au fost alungaţi islamiştii radicali. Timp de nouă luni ei au impus în acest străvechi oraş legea islamică rigoristă, au închis şcoli, le-au obligat pe femei să poarte voalul integral, au recurs la mutilări, au tăiat mâini şi au biciuit în public aşa-zişi vinovaţi de încălcare a unor precepte.

 

Tombouctou, perla statului Mali

 

Fondat în secolul al XI-lea, Tombouctou a fost un mare centru comercial (aici se intersectau caravanele venite din toate regiunile Africii). El a fost şi un centru religios de mare faimă, era numit şi “perla deşertului” sau “cetatea celor 333 de sfinţi”, iar printre monumentele sale se numără trei moschei istorice. Oraşul a fost plasat de UNESCO pe lista patrimoniului cultural al umanităţii, iar în bibliotecile sale sunt stocate zeci de mii de manuscrise, unele datând din secolul al XII-lea.

Puţine oraşe ale Africii se pot lăuda cu atâtea secole de istorie, iată de ce căderea sa în mâna islamiştilor radicali a provocat oarecum un şoc mediatic mai mare decât ocuparea zonei din nordul statului Mali. În 2009, oraşul număra 125 de mii de locuitori, este greu de spus în prezent câţi au mai rămas. Înainte de a părăsi oraşul, islamiştii au incendiat o blibiotecă în care se aflau între 60 de mii şi 100 de mii de manuscrise, dintre care unele vechi de şapte sute de ani. În cele nouă luni cât s-au aflat fanaticii la putere la Tombouctou, oraşul a avut mai mult de suferit decât în decursul a nouă secole de existenţă. Printre altele, islamiştii au distrus mai multe mausolee, printre cele mai vizitate de pelerini. Ei au procedat la fel ca talibanii care au distrus în Afganistan, în martie 2001, câteva statui gigantice, reprezentându-l pe Buddha.

Populaţia statului Mali este formată din mai multe etnii, dintre care unele, în nord, sunt nomade sau semi-nomade. În mare, putem spune că există unele animozităţi în Mali între populaţiile aşa-zis africane, cele arabe şi tuaregi. Revolta acestora din urmă s-a aflat de altfel la originea crizei actuale. Acest popor nomad din zona Sahelului s-a revoltat de altfel deseori, numai că până acum nu a avut drept aliaţi grupuri de fanatici aparţinând Al-Qaidei africane.

 

Misterioşii tuaregi

 

Tuaregii sunt un popor berber, deci ei au mândria de a se considera cei mai vechi locuitori ai Sahelului. Ei trăiesc în regiunile deşertice din timpuri imemoriale, încă de dinainte de venirea arabilor sau a europenilor. Ei au adoptat religia musulmană de la cuceritorii arabi, dar nu şi poligamia. Etnia tuaregilor numără peste cinci milioane două sute de mii de persoane repartizate în şase ţări: Niger, Mali, Algeria, Burkina Faso, Libia şi Maroc. În toate aceste ţări, tuaregii sunt nemulţumiţi. Ei spun că sunt marginalizaţi, chiar dispreţuiţi, uitaţi de puterea centrală, supuşi unor numeroase presiuni de asimilare forţată, culturală şi lingvistică şi aşa mai departe. Unii tuaregi au abandonat nomadismul, dar alţii, cum sunt cei din Mali, se luptă pentru păstrarea tradiţiilor ancestrale.

În Occident, tuaregii au avut mai degrabă o imagine bună, deşi exotică, foarte bine exprimată de filmul lui Bertolucci, “Un ceai în Sahara”, realizat în 1990. Simpatia pentru ei s-a mai atenuat când aceştia au luptat de partea lui Gaddafi în Libia. Asocierea lor cu nebuloasa islamistă radicală şi cu grupurile care predică războiul sfânt este deci un fenomen recent, care a provocat panică în regiunea Sahelului şi nelinişte în Europa. În urma intervenţiei franceze, tuaregii par să-şi fi schimbat însă intenţiile, acum vor să o rupă cu fostul aliat islamist, ba chiar unele triburi s-ar fi oferit deja să contribuie la alungarea definitivă a grupurilor islamiste radicale arabe din zona Sahelului.

Citeste si alte articole pe:  http://www.rfi.ro/articol/special-paris/mali-un-stat-sarac-un-bogat-patrimoniu-istoric

Citit 5093 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top