Cronica de carte - Jérôme Ferrari, “Predicǎ despre cǎderea Romei”

Jérôme Ferrari - photo : JACQUES DEMARTHON/AFP

Prestigiosul premiul literar Goncourt a fost acordat anul acesta în Franţa unui tînǎr romancier de 34 de ani, Jérôme Ferrari, pentru un roman intitulat "Predicǎ despre cǎderea Romei". Acordarea premiului Goncourt ţine de o alchimie foarte specialǎ în peisajul literaturii franceze. 

Juriul care ia decizia este format din personalitǎţi culturale incontestabile, cum ar fi Bernard Pivot care a fost timp de peste 20 de ani unul dintre cei mai populari animatori de emisiuni culturale televizate. Premiul este întotdeauna astfel decernat încît sǎ recompenseze un talent literar dar şi un roman susceptibil sǎ intereseze marele public. Aspectul comercial al premiului este de fapt enorm, atît pentru autor cît şi pentru editurǎ. Iatǎ de ce juriul nu opteazǎ practic niciodatǎ pentru romane excesiv de sofisticate sau de "avangardǎ".

Şi anul acesta juriul a optat pentru un roman care nu va intra în istoria literaturii ca unul excesiv de extravagant, de revoluţionar sau de original prin demersul narativ. "Predicǎ despre cǎderea Romei" este pur şi simplu un roman frumos, bine scris, inteligent prin mesajul sǎu şi uşor de citit. Probabil cǎ va fi unul dintre cadourile cele mai frecvente în acest sfîrşit de an. Iar cele 200 de pagini ale cărţii vor facilita cu siguranţǎ lectura în sensul că nu te intimidează cantitativ. Romanul va fi deci citit de multǎ lume, printre altele şi pentru că poate fi terminat într-o zi, sau eventual în cîteva zile, în metrou, pe traseul dintre casă şi birou. 

Povestea cǎrţii se înscrie şi ea într-un fel de actualitate "fierbinte" pentru cǎ acţiunea se petrece în Corsica, ori aceastǎ insulǎ francezǎ din Mediterana a devenit în ultimul timp o "problemǎ" naţionalǎ datoritǎ multiplicǎrii reţelelor mafiote şi a numeroaselor asasinate. Pentru a rezuma, putem spune cǎ autorul a imaginat un fel de utopie cu tîlc, un fel de fabulǎ filozoficǎ, el fiind de fapt şi profesor de filozofie. Doi prieteni, Matthieu şi Libero, care au origini corsicane, studiazǎ filozofa la Paris. Brusc însǎ ei sunt cuprinşi de un fel de îndoialǎ, li se pare cǎ studiile lor nu au nici un sens şi atunci decid sǎ se întoarcǎ în satul lor in Corsica şi sǎ preia bistroul din sat pentru a-l transorma într-un loc de socializare şi, de ce nu, de bucurie de a trǎi. Ei vor să pună de fapt în practică o teorie a filozofului Leibnitz despre “cea mai bună din lumile posibile”. La început lucrurile merg foarte bine, mai ales pentru cǎ lumea este atrasǎ de cele patru tinere femei angajate sǎ serveascǎ în bistrou. Treptat, însǎ, lucrurile degenerazǎ: una dintre fete este prinsǎ furînd, fauna care frecventeazǎ bistroul devine tot mai dubioasǎ, alcoolul şi sexul constituie un cocktail exploziv, corupţia şi violenţa nu sunt nici ele departe… Ceea ce pǎrea un micro-paradis devine un mini-iad. Iar întrebarea finalǎ care se pune este: de ce nu ne reuşesc, nouǎ, oamenilor, utopiile? Nici cele mari, dar nici cele mici, cum ar fi menţinerea armoniei şi a serenitǎţii într-un bistrou, loc prin excelenţǎ unde oamenii vin tocmai ca sǎ mai uite de griji şi de propriile lor dileme şi angoase.

Interesantǎ în romanul lui Jérôme Ferrari este captarea universului insular. De fapt aici se manifestǎ el ca un adevǎrat maestru, ca un fin observator şi comentator. Corsica a fost întotdeauna o "insulǎ problemǎ" pentru toţi cei care au stǎpînit-o şi pentru toate administraţiile. Corsicanii au avut întodeauna legile lor, sau mai bine zis anumite cutume, la care nu au renunţat nici cînd insula a devenit departament francez. Romanul lui Jérôme Ferrari este plin de personaje corsicane reprezentative, el prezintǎ de fapt cronica unor familii urmǎrite din 1918 pînǎ în zilele noastre. Iatǎ, de exemplu, reflecţiile unui astfel de personaj, nǎscut dupǎ primul rǎzboi mondial, un anume Marcel. Pe insula noastrǎ, spune el, nenorocirile vin întotdeauna dinafarǎ. Noi stǎm aici liniştiţi luptînd cu greutǎţile noastre, dar din cînd în cînd trebuie sǎ mergem pe continent, sǎ luptǎm în rǎzboaie pe care  nu noi l-am provocat, sau să mergem să luptăm în Algeria, ba chiar şi în Indochina…  Un moment cheie al romanului este cînd cei doi prieteni decid să-şi ia o săptămînă de vacanţă. Ei se duc la aeroport dar în momentul cînd trebuie să se îmbarce pentru Barcelona nu reuşesc să se desprindă din sala de aşteptare şi pînă la urmă renunţă să mai plece. Avem aici  imaginea metaforică a unei forme de hipnoză generată de civilizaţiile insulare. Iar Corsica este un astfel de loc în care utopiile nu par posibile, nici revoluţiile, nici schimbările majore, ceva teluric blochează pe insulă orice elan care vrea să scape unor cutume ancestrale şi probabil unei forme subtile de blestem.

Acest roman scurt este scris cu fraze lungi, uneori de cîte o pagină, şi are în el şi multă poezie,  ceea ce provoacă o bucurie suplimentară la lectură. El este învăluit de nostalgie şi tristeţe iar fabula filozofică pe care o vehiculează are ceva universal, pentru că întreaga planetă pe care trăim este de fapt o insulă.

  

Citeste tot articolul:  http://www.rfi.ro/articol/special-paris/cronica-carte-jerome-ferrari-predica-caderea-romei-editura-actes-sud-premiul

Citit 3592 ori

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top