•  Ti-am pregatit o rubrica noua, plina de informatii utile. Fii la curent cu tot ce se intampla in Franta. Stiri din ziare traduse in limba Romana.

  • Viziteaza Franta alaturi de noi! - Vom incerca sa iti grupam informatiile despre obiectivele turistice de pe tot teritoriul intr-un singur loc.

  • Incercam sa iti prezentam cele mai utile legaturi cu Franta, rapid, intr-un singur loc.

  •  

  •  

  •  

Manifestaţii la Paris: pro şi anti mariaj gay

credit foto: metrofrance.com

Opozanţii la "mariajul gay" au manifestat din nou ieri la Paris. Ei ar fi fost 45 000 potrivit poliţiei şi 270 000 potrivit organizatorilor. In paralel a avut loc şi o contra-manifestaţie a celor care sprijină legea.

"Hollande, nu vrem legea ta", "Hollande, inamic al filiaţiei", "Copilul nu este un drept". Iată doar trei dintre numeroasele slogane cu care au manifestat duminică la Paris francezii care se opun "căsătoriei pentru toţi", cum mai este numită legea destinată să aprobe căsătoriile dintre homosexuali şi adopţiile de copii de către cupluri de acelaşi sex. Organizatorii manifestaţiei au mobilizat numeroase familii care au ieşit pe străzi cu copii şi cu cărucioare de copii. "Ne simţim calomniaţi cînd suntem trataţi de fascişti sau de homofobi. Suntem aici pentru drepturile copiilor noştri. Nu poate fi legiferată pierederea unui tată sau a unei mame", explica o tînără de 32 de ani unui jurnalist, cuvinte reluate de Agenţia France Presse.

Ca şi la manifestaţiile precedente organizate în acelaşi scop, principalul partid de opoziţie din Franţa, Uniunea pentru o Mişcare Populară, şi-a trimis delegaţii, dar şeful partidului, Jean-François Copé, nu a participat personal. El a anunţat însă că va participa la viitoarea manifestaţie anunţată cu aceeaşi revendicare, pe 26 mai, şi care va fi o manifestaţie naţională.

Potrivit unui nou sondaj realizat în Franţa, în jur de 58 la sută dintre francezi sprijină legea destinată să le acorde homosexualilor dreptul de a se căsători. 53 la sută dintre francezi se opun însă prevederii prin care cuplurile de acelaşi sex ar urma să poată adopta copii. De notat şi rezultatele unui alt sondaj publicate de cotidianul "Le Journal du Dimanche": cota de popularitate a preşedintelui François Hollande a scăzut la un nivel record, 75 la sută dintre francezi se declară nemulţumiţi de politica sa. Agenţia France Presse arată că preşedintele precedent, Nicolas Sarkozy, n-a avut niciodată o cotă de popularitate atît de scăzută.

Mîine, aşa numita lege a "căsătoriei pentru toţi” urmează să fie votată în mod solemn, dar în presă precum şi pe platourile de televiziune continuă dezbaterile legate de consecinţele acesteia şi mai ales de metoda accelerată adoptată de guvern pentru a încheia acest capitol. Multă lume se întreabă de ce în Franţa opinia publică este atît de divizată în privinţa căsătoriei dintre homosexuali, cînd în alte 13 ţări din lume ea a fost legalizată fără mari seisme sociale. Un celebru sociolog francez, Jean-Pierre Le Goffe, care se exprimă în cotidianul Le Figaro, consideră că guvernul a făcut greşeala de a deschide acest şantier într-un context de criză, de atmosferă socială "degradată", de eroziune a legăturilor tradiţionale de solidaritate, într-un moment de "no man’s land antropologic" cînd mulţi francezi îşi pierd "stima de ei înşişi". Ori, pe acest fond, mai spune sociologul francez, cei care manifestează acum împotriva legiferării căsătoriei dintre homosexuali vor de fapt să se termine cu o anumită hegemonie a stîngismului cultural. 

Citeste si alte articole pe:  http://www.rfi.ro/articol/special-paris/manifestatii-paris-pro-anti-mariaj-gay

Citit 3734 ori
Login pentru a posta comentarii
Facebook
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top