Imprimă această pagină

Franţa şi atractivitatea turistică

credit foto: glose.fr

Franţa îşi pierde din puterea de atracţie în materie de turism, cel puţin aşa rezultă dintr-un raport al Forumului Economic Mondial dar publicităţii la Geneva. Un raport publicat la fiecare doi ani în care apare un clasament mondial în ce priveşte atractivitatea turistică.

In acest clasament Franţa ocupa locul trei iar acum a fost „retrogradată” pe locul al şaptelea. Potrivit unui comentator al Agenţiei France Presse, Franţa este deci în pierdere de viteză la acest capitol, turismul, şi în ce priveşte competitivitatea turistică. Raportul repertoriază 140 de ţări în total, primul eşalon fiind dominat de ţări europene. Primele din clasament sunt Elveţia şi Germania, urmate de Austria. Spania a cîştiga în atractivitate trecînd de pe locul opt pe locul patru, precum şi Marea Britanie care a trecut de pe locul 7 pe locul 5.  

Suedia, care era pe locul 5 a trecut pe locul 9. De notat prezenţa Canadei pe locul 8.

Acest joc al ierarhiilor nu reflectă însă şi fascinaţia exercitată de respectivele ţări, pentru că Franţa, Italia şi Spania atrag, de exemplu, infinit mai mulţi turişti decît Elveţia, în ciuda faptului că aceasta are un înalt grad de „competitivitate”. Mai interesantă este concluzia raportului: turismul rămîne un sector înfloritor în ciuda crizei economice şi a şomajului care creşte în numeroase ţări.

Astfel, potrivit unor sondaje prospective, trei sferturi dintre europeni sunt decişi să plece în vacanţă anul acesta, dar 41 la sută dintre ei se vor limita la teritoriul naţional. Doar 27 la sută dintre europeni vor călători în alte ţări ale Europei, şi doar 18 la sută înafara frontierelor europene. Criza îşi spune totuşi cuvîntul dacă ţinem seama de faptul că mulţi europeni vor pleca în vacanţă dar pe durate mai scurte. Austeritatea afectează turismul şi în Statele Unite, unde vizitatorii străini aflaţi la Washington vor descoperi, dezamăgiţi, că nu mai pot vizita în week-end Casa Albă. Autorităţile americane anunţă că aceste vizite sunt anulate începînd cu data de 9 martie din cauza reducerilor bugetare şi de personal.

Inchei acest magazin turistic semnalînd un ghid cu totul şi cu totul insolit dar... necesar. Pe standurile librăriilor pariziene poate fi văzută de o vreme o broşură intitulată: „Où faire pipi à Paris”, altfel spus „Unde se poate face pipi la Paris?”. Acest ghid insolit repertoriază în jur de 200 de toalete publice şi gratuite la Paris, unele situate în locuri în care probabil că turiştii n-ar intra din proprie iniţiativă. Ghidul este realizat de Cécile Briand, a apărut la Editura Attila şi costă 8 euro. Iată deci o nouă manieră de a vizita Parisul, pentru excentrici, şi mai ales pentru cei care, căutînd de exemplu toaleta într-un Centru de Congrese sau într-un tribunal descoperă spaţii şi arhitecturi pe care în general turiştii nu le vizitează.

Citeste si alte articole pe:  http://www.rfi.ro/articol/special-paris/franta-atractivitatea-turistica

Citit 5214 ori