Un cercetător suedez, Tom Sandqvist, a scris o lucrare extrem de interesantă intitulată "Dada Est, sau Românii de la Cabaretul Voltaire" în care arată că de fapt mişcarea Dada îşi are într-o mare măsură rădăcinile în tradiţia avangardistă din Europa de Răsărit şi mai ales din România, precum şi în cultura evreiască din această zonă a bătrînului continent. Pentru că la Cabaretul Voltaire, în 1916, au venit de fapt să-şi propună "serviciile" cinci tineri modernişti din România, toţi evrei: Tristan Tzara, fraţii Iancu (Marcel, Iuliu şi George), precum şi Arthur Segal. In fascinanta sa carte "Dada Est" (apărută şi în România la Editura Institutului Cultural Român), cecetătorul suedez propune o extrem de interesantă călătorie în Bucureştiul de la începutul secolului al XX-lea, acel "mic Paris" care îi lăsa stupefiaţi pe străini, şi unde se înfruntau deja tendinţe moderniste precum simbolismul, dar şi tendinţe prefigurînd suprarealismul şi literatura absurdului (o tendinţă încarnată de Urmuz care din păcate nu este prea cunoscut în străinătate.) In Franţa Editura L'Age d'hômme a publicat totuşi în 1993 o culegere cu textele lui Urmuz, în traducerea lui Benjamin Dilingher, intitulată "Pages bizarres" (Pagini bizare). In prefaţa cărţii se precizează că Urmuz (pe adevăratul său nume Demetru Demetrescu-Buzău, născut în 1883 şi mort în 1923, aparţine suprarealismului românesc care l-a precedat pe cel francez. Eugen Ionescu, care cunoştea proza "bizară" a lui Urmuz, a şi scris, după instalarea sa în Franţa, un studiu despre Urmuz, dar nici un editor francez nu a vrut să-l publice în acel moment.

Toate aceste informaţii ne readuc la teza cercetătorului suedez Tom Sandqvist că România era, la începutul secolului al XX-lea, o pepinieră de talente europene în materie de contestaţie culturală. Ulterior au mai plecat din România şi alţi poeţi şi artişti care s-au afirmat în Franţa, precum Benjamin Fondane, Claude Sernet (pe numele său adevărat Ernest Spirt), Isidore Isou, Ilarie Voronca (născut Eduard Marcus) sau Gherasim Luca (născut Salman Locker).

Tristan Tzara, după ce s-a stabilit în Franţa, în 1920, a publicat mai multe volume de poeme şi eseuri: "De nos oiseaux" (Despre păsările noastre) în 1929, "L'Homme aproximatif" (Omul aproximativ) în 1931, precum şi numeroase altele, pînă în 1963, anul morţii sale. El şi-a cultivat pînă la capăt imaginea de "promotor al dadaismului" şi de  perturbator cultural profesionist. In prefaţa operelor sale complete publicate de editura Flammarion pot fi citite aceste rînduri: "În prezent, România, revenită în sînul Europei, face eforturi să-l revendice pe Tristan Tzara ca pe unui dintre fiii săi. Şi de ce nu? Chiar dacă el nu a publicat decît cîteva poezii în limba română, rădăcinile sale şi cultura sa, precum şi educaţia sa ţin de ţara triştilor". Această ultimă expresie este o aluzie la faptul că pseudonimul Tristan Tzara vrea să însemne "trist în ţara sa". Fără îndoială, mulţi artişti români în cursul secoulului trecut s-au expatriat întrucît se simţeau "trişti" sau fără viitor în ţara lor. Iată însă că acum, după o sută de ani de "tristeţe" istorică, au apărut semnele unei recunoaşteri a valorilor româneşti fără ca artiştii şi scriitorii români să mai trebuiască să părăsească fizic România. Noua ediţe a Salonului de carte de la Paris, unde literatura română este invitata de onoare, pare a fi un argument în acest sens.