Nîmes: prima incursiune in antichitatea urbana

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Nîmes e un oras tipator. In sensul acustic al termenului. Un oras care-ti pune grav simturile la incercare. Un zgomot urban teribil (insuportabil dupa linistea indelung savurata la Pont-du-Gard), un soare care-ti arde epiderma, monumente antice care te orbesc.

Templul roman, cel mai bine pastrat de pe planeta era inundat de decibeli si turisti iritati. Nervii erau atat de intinsi, incat mi-a fost imposibil sa reconstitui mental vechiul forum roman sau atmosfera antichitatii. Desi, culmea: templul (de cult imperial) e intreg pâna la ultima coloana, pâna la acoperis. Adica exact cum era acum 2000 de ani.

DSC09472

Printre turisti, in timp ce americanii asteptau cuminti la coada, cei francezi injurau cel mai abitir municipalitatea. Cica "trebuiau sa prevada dopuri pentru urechi pe siturile antice, criminalii!"

Ne-am intrebat, bineinteles, cum se face ca edificiul e atat de bine conservat: pentru ca a servit fara intrerupere. A fost utilizat ca sediu al consiliului orasenesc, piata acoperita, loc de rugaciune pentru augustini, ba chiar drept grajd pentru cai. Secolul XIX i-a adus statutul de muzeu si prima restaurare capitala.

Arenele antice sunt in aceeasi stare de conservare exceptionala. Si ele au servit orasul timp de 2 milenii. In vremea invaziilor barbare, arenele au tinut loc de refugiu, de cetate fortificata. In interior au fost construite case, biserici, strazi, pentru a rezista asediilor prelungite. Spatiul eliptic a devenit astfel inima urbei...
Totul a fost ras in secolul XIX pentru a reda arenelor destinatia initiala: loc de loisir, sala de spectacol in aer liber. 
 

image-arene-nimes

Astazi, spectacolele lirice, de dans sau corrida fac sa vibreze arenele pe tot parcursul verii. Nimic nu s-a schimbat fata de antichitate. Doar toreadorii au luat locul gladiatorilor...
 
Vestigiul cel mai surprinzator este insa castelul de apa al orasului antic.
 
Situat pe o colina impânzita de case vechi si stradute inguste, aproape de universitate, intr-un spatiu greu accesibil vehiculelor, Castellum-ul ne-a oferit singurul moment de liniste al zilei.
 
Castellum
 
Bazinul de piatra e intreg, gura de intrare apeductului e intacta. Se vad perfect orificiile circulare ale fostelor conducte de distributie a apei si chiar gurile de evacuare si preaplin.
La adapost de picamere si claxoane, creierul iti deseneaza singur ansamblul de coloane care trebuie sa fi acoperit bazinul, conductele de plumb disparute, ba iti reproduce si susurul apei venite din munte, de la izvoarele din Uzès...
 

La polul opus, cladirile antice care au incetat sa functioneze sunt astazi in ruine.
Templul Dianei a servit o perioada de centru eclezial, apoi de lupanar, inainte de a cadea in uitare. Mai bine lasau bordelul si curtizanele in pace, azi am fi avut cladirea intreaga...

 
nimes02
 
Poarta lui Augustus din vechiul zid al orasului e sufocata de zgomote. Doar mai la nord, vechiul turn de veghe, Turnus Magnus, savureaza linistea gradinilor inconjuratoare...
 
 
nimes02
 
DSC00596
 
La picioarele batrânului turn ne-am odihnit un moment, dupa cumplita incursiune in arterele orasului. Aici, la poalele turnului, curgea un râu al unei zeitati pagâne, pe care si romanii au adoptat-o. Zeul Nemausus, cel care a dat numele antic al urbei...
Apa nu lipsea deci in vremurile antice, apeductul nu era o absoluta necesitate... un larg subiect de reflectie si studiu... probabil exista civilizatii si popoare care nu se pot impiedica sa construiasca, indata ce dau de o cariera de piatra... printre altele...
 
Autor: Karla Blog
Citit 27492 ori
Mai multe din această categorie: Pont-du-Gard. L'éblouissement... »

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top