•  Ti-am pregatit o rubrica noua, plina de informatii utile. Fii la curent cu tot ce se intampla in Franta. Stiri din ziare traduse in limba Romana.

  • Viziteaza Franta alaturi de noi! - Vom incerca sa iti grupam informatiile despre obiectivele turistice de pe tot teritoriul intr-un singur loc.

  • Incercam sa iti prezentam cele mai utile legaturi cu Franta, rapid, intr-un singur loc.

  •  

  •  

  •  

Luni, 18 Iulie 2016 12:59

Integrarea emigranților români in Franta - Antropolog Simona Iacob Le Roy

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Nu e un secret pentru nimeni de ce și cum se integrează în străinătate românii care au studii superioare. O diplomă universitară este, de regulă, cheia care deschide poarta Occidentului. Despre modul în care au reușit însă să se integreze oameni care au doar studii medii și despre informațiile esențiale pentru cei care doresc să trăiască în Franța vorbește într-un interviu acordat AGERPRES antropologul franco-român Simona Iacob Le Roy, care de mai bine de zece ani oferă consultanță gratuită emigranților români din Franța. Studiile în domeniul antropologiei culturale și al științelor educației, [...]

precum și experiența unei vieți dusă între Paris-Lyon și Oradea-București i-au permis să perceapă și să înțeleagă anumite profunzimi ale realității multiculturale, dar și să ofere soluții eficiente. 

AGERPRES: Cum v-ați putea rezuma activitatea în sprijinul cetățenilor români din Franța? 


Simona Iacob Le Roy: La început au fost simple sfaturi date unor prieteni, apoi aș putea spune că munca mea benevolă a devenit tot mai serioasă. Am creat un blog cu informații destinate emigranților români în Lyon, am fost membru în consiliul de administrație al unei asociații franco-române, în cadrul altor asociații am conceput și implementat proiecte vizând integrarea cetățenilor români în Franța sau m-am ocupat de proiecte pentru valorizarea culturii și tradițiilor românești.

Motivațiile mele sunt simple. Prima este de ordin personal: am considerat întotdeauna că am primit de la viață o familie extraordinară, prieteni minunați și posibilitatea de a învăța. Sunt daruri pentru care încerc să mulțumesc în modul cel mai eficient. În al doilea rând, îmi pasă de România, de imaginea pe care țara bunilor și străbunilor mei o are în lume, îmi pasă de oamenii care poartă în priviri și cuvinte lucruri de la începutul lumii mele.

În cei zece ani de activitate benevolă am avut ocazia să întâlnesc foarte mulți români fără studii superioare și să le urmăresc evoluția pe o perioadă destul de lungă. Mulți dintre ei au reușit să se integreze foarte bine, iar experiențele lor de viață mi-au permis să reperez acei factori care le-au facilitat inserția.

AGERPRES: Care sunt criteriile după care putem estima dacă o persoană fără studii superioare este integrată sau nu în Franța și care sunt factorii ce au facilitat integrarea?

Simona Iacob Le Roy: Criteriile care ne-ar putea permite să evaluăm situația unei persoane în străinătate, gradul ei de integrare ar putea fi mai multe. În primul rând, criterii de ordin administrativ: dacă persoana dispune sau nu de un titlu de sejur, dacă dispune de un contract de muncă legal și de o locuință decentă. Pe urmă ar fi criterii de ordin economic, de exemplu: dacă persoana respectivă are venituri care să îi permită un trai decent. La acestea trebuie să adăugăm și unele criterii de ordin socio-afectiv care ne indică dacă persoana respectivă se simte împlinită, nu trăiește izolată.

Dacă ar fi să rezum, aș putea spune că reușita persoanelor cu studii medii pe care le cunosc a fost prea puțin determinată de diplomele cu care au venit sau de meseriile pe care le cunoșteau. Desigur, conta și ceea ce știau să facă, dar decisive pentru integrarea lor au fost informațiile pe care le-au avut, precum și o anumită atitudine. 


AGERPRES: Care sunt informațiile de care au nevoie persoanele cu studii medii care doresc să emigreze în Franța și în ce constă acel bagaj minim de informații cu care trebuie să plece un român în Franța? 


Simona Iacob Le Roy: Prima condiție este că trebuie să vorbească limba franceză, măcar la un nivel de începător, să cunoască un minim de legislație și de savoir-vivre în Franța și, ceea ce este foarte important, să aibă relații cu persoane, instituții și asociații de la care pot obține informații.

Cunoașterea limbii franceze este, categoric, unul dintre factorii care au facilitat integrarea în Franța a persoanelor cu studii medii. Toți românii cu studii medii care s-au integrat cunoșteau la venirea în Franța cel puțin 100 de cuvinte. Dar asta nu este tot. Fiecare dintre ei a învățat foarte repede să se exprime fluent și clar în limba franceză. Am întâlnit și români care își imaginau că dacă lucrează în agricultură sau în construcții nu au nevoie să învețe limba franceză. Este un handicap enorm să vii în Franța fără să cunoști limba măcar la un nivel de începător. Deoarece nu poți să negociezi un salariu, nu poți discuta cu patronul decât prin intermediari și, mai grav, neputând cere nimănui o informație sau ajutor, poți fi victima unor persoane rău intenționate.

Bagajul minim cuprinde mai multe domenii: sănătate, muncă, locuință, școlarizare și ajutor în situații de urgență. În aceste domenii trebuie să cunoașteți, pe de o parte, un minimum de legislație, dar și ceea ce am putea numi obiceiurile locului. Toți românii cu studii medii pe care-i cunosc și care s-au integrat au avut informațiile utile la timpul potrivit. Să nu credeți că au venit cu lecțiile învățate de acasă, că erau doctori în drept și cunoșteau pe de rost toate regulile de funcționare ale unor instituții franceze. Cei care s-au integrat nu au deținut toate informațiile, dar au știut de unde să le obțină. 


AGERPRES: De unde se pot obține aceste informații pertinente ? 


Simona Iacob Le Roy: Există patru mari surse de informații viabile: internetul, ONG-urile franceze, diverse instituții și prietenii. Am constatat că majoritatea românilor cu studii medii care s-au integrat aveau cel puțin un prieten francez, un prieten-sursă în măsură să îi ghideze și să îi învețe regulile de joc în Franța, un prieten capabil să le dea informațiile cele mai folositoare și să găsească soluții legale, viabile. Acest prieten poate fi foarte bine chiar un francez.

Românii care s-au integrat sunt cei care nu au rămas în cercurile închise ale comunității românești, nu au frecventat doar români. Greșeala multor imigranți care vin în Franța este că se întâlnesc doar cu conaționali, nu se duc spre alte comunități, spre francezi. Rămân în grupurile de români și de acolo nu ies. Sunt în Franța, dar ei trăiesc românește, vorbesc românește, mănâncă românește. Nimeni nu spune că nu trebuie să frecventezi români. Dimpotrivă. Este foarte sănătos să te poți întâlni cu cei care au aceleași origini ca tine, dar anturajul trebuie diversificat. Franța este țara în care rețeaua de cunoștințe contează foarte mult. Cel care se restrânge doar la comunitățile de români își reduce simțitor șansele de a învăța și de a practica limba franceză, de a înțelege codurile culturale, regulile de joc ale țării în care a venit. 


AGERPRES: Ce ne puteți spune despre ONG-uri și despre instituții?

Simona Iacob Le Roy: Pentru orice problemă aveți în Franța există asociații care oferă sprijin gratuit. Căutați asociațiile care ajută cetățenii români sau asociații specifice pentru un anumit domeniu. Cum găsești o asociație? E suficient să cauți pe internet sau să ceri la o primărie sau la un consulat român lista cu asociațiile din regiunea sau orașul în care vă aflați. În cel mai rău caz, bateți la ușa primei asociații pe care o găsiți pe stradă. Îi expuneți problema și întrebați care este asociația care v-ar putea ajuta. În Franța, asociațiile lucrează în rețea, fiecare știe cu ce se ocupă celelalte asociații și la ușa oricăreia dintre ele bateți, veți primi cel puțin o îndrumare spre o asociație competentă în problema pe care o aveți. De exemplu, mi s-a întâmplat să lucrez mai mulți ani într-o asociație al cărei domeniu de activitate era strict medical. Asta nu înseamnă că dacă la asociația noastră veneau oameni cu probleme din alte sectoare, nu îi ajutam. Aveam asociații partenere care se ocupau de acompaniamentul persoanelor la diverse instituții, asociații care acordau sprijin pentru înscrierea copiilor la școală, asociații care se ocupau de obținerea unei adrese poștale ș.a. Când cineva venea la noi, dacă nu puteam să-l ajutăm, îl îndrumam spre asociațiile care erau în măsură să îl ajute.

Un lucru pe care trebuie să-l rețineți: ajutorul este gratuit. Feriți-vă de cei care vă cer bani contra servicii, de cele mai multe ori nu sunt persoane bine intenționate și, mai rău, nici nu au competențe să vă ajute.

În cele mai multe dintre instituțiile franceze — primărie, spital, școală, Pole Emploi — găsiți un mediator, un consilier sau un asistent social. Sunt persoanele care vă pot îndruma și vă pot ajuta în a găsi o soluție bună, legală, care să vă permită să rezolvați în mod constructiv o problemă. În multe primării există un avocat care oferă consultanță gratuită. De regulă, trebuie să vă înscrieți pentru un rendez-vous, o audiență, iar durata întrevederii este de 15 minute. 


AGERPRES: Ce trebuie să știe persoanele care caută un loc de muncă? 


Simona Iacob Le Roy: Trebuie să știe unde caută un loc de muncă, care sunt demersurile pe care trebuie să le facă și unde apelează în cazul în care drepturile lor sunt nerespectate. Persoanele cu studii medii pot găsi un loc de muncă prin Pole Emploi (dacă au un titlu de sejur). Ofertele de locuri de muncă precum baby-sitter, femme de menage, grădinărit etc. se găsesc, de regulă, la intrarea în marile magazine, pe unele site-uri specializate, dar și prin prieteni sau cunoștințe, prin cineva care vă recomandă.

Ceea ce mi se pare extrem de important în obținerea unui loc de muncă este modul în care vă prezentați. Foarte mulți români cu studii medii care vin în Franța neglijează acest aspect. Mulți consideră că dacă sunt muncitori foarte buni e suficient să-și scrie numele pe o hârtie ca să și obțină un loc de muncă. Ei cred că nu mai trebuie să scrie un CV bun și nici o scrisoare de motivare ori să se pregătească pentru un interviu telefonic și să învețe reguli de comunicare. Dar patronul francez nu este ghicitoare. Nu are cum să ghicească că în spatele unui CV dezlânat, un gogoloi de cuvinte și sărac în informații, se ascunde un bun meseriaș.

O altă greșeală făcută de unii români este că se adresează viitorului patron ca unei asociații caritabile. În scrisoarea de motivare sau în interviu îi explică potențialului angajator că are mulți copii, o mamă bolnavă, că viața în România e grea etc. etc. Ei caută milă, nu respect. Un patron vrea un angajat model, un angajat eficient și performant, nu un om necăjit care să lucreze puțin și prost pentru că are gândurile blocate prin toate suburbiile depresiei. Patronul francez este obișnuit cu un CV bine compartimentat, de cel mult o pagină, în care studiile și experiența profesionala sunt prezentate într-o manieră clară, lizibilă, fără a fi învăluite într-un nor de cuvinte.

În ce privește scrisoarea de motivare, aceasta trebuie să fie de maxim o pagină și să cuprindă trei părți: o introducere, în care candidatul explică în două propoziții ce știe despre întreprindere și de ce este interesat de aceasta, o parte în care se prezintă pe sine și o încheiere, în care arată plusul pe care îl poate aduce el întreprinderii.

Modele de CV-uri și scrisori de motivare franțuzești se găsesc pe Internet. Pentru a redacta un CV bun puteți face apel și la serviciile consilierilor Pole Emploi (dacă sunteți șomer) sau puteți cere ajutor la asociațiile care se ocupă de sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Un aspect care mi se pare de asemenea extrem de important la capitolul muncă este faptul că majoritatea celor care vin cu studii medii încep prin a lucra la negru și în multe cazuri încep prin a fi exploatați. Dar diferența dintre cei care reușesc la un moment dat să obțină un loc de muncă legal și cei care lucrează doar la negru e că cei care au reușit sunt oameni care, indiferent de modul de comportare al patronului față de ei, au lucrat corect până la capăt. Indiferent cum i-a tratat patronul, ei s-au purtat exemplar. N-au încercat niciodată să-și facă dreptate furând sau trăgându-i țeapă patronului. Pot să vă dau multe exemple. O carieră sănătoasă e ca o construcție, ceva care se construiește încet și sigur în fiecare zi, nu un lanț de țepe. Mergeți frumos și drept pe cale și fiți siguri că dacă ceea ce construiți e trainic și sănătos, roadele nu vor întârzia să apară.

AGERPRES: Vorbeați mai devreme despre o anumită atitudine la românii cu studii medii care au reușit să se integreze. Ce ne puteți spune despre acest aspect? 


Simona Iacob Le Roy: Da, unul dintre secretele reușitei este deschiderea spre ceilalți. Aceasta presupune și o anumită capacitate de a pune sub semnul întrebării așa-zisele normalități. Fiecare țară își are propriile ei reguli de joc. Regulile acestea le învățăm de mici. Copii fiind, am întrebat cu toții de ce facem un lucru într-un anumit fel. Ni s-a răspuns, în mod sistematic, 'pentru că așa se face', 'pentru că așa este normal'. Am înmagazinat astfel o mulțime de normalități pe care nu le punem nicio clipă sub semnul întrebării. Câtă vreme locuim în România nu avem vreun motiv să ne interogăm normalitățile. Dar când dorim să ne stabilim într-o altă țară, acest exercițiu este vital căci regulile de joc sunt diferite. Ca să mă fac mai bine înțeleasă am să vă dau un exemplu. E puțin caricatural, dar rezumă mai clar situația. Cel care a crescut jucând fotbal a învățat regulile jocului de fotbal. Dar vine o zi când ajunge pe un teren de handbal. În aparență, totul e la fel. Un teren verde, două porți, o minge. Numai că regulile sunt diferite, iar cel care joacă fotbal pe terenul de handbal va fi fluierat și exclus din joc. Cel care nu-și interoghează normalitățile și nu aplică regulile de joc ale terenului pe care se află va fi condamnat să stea mereu și mereu pe banca de rezerve. 


AGERPRES: Puteți da exemple de reguli de joc diferite?

Simona Iacob Le Roy: În general — vorbesc de o generalitate pe care vă rog să nu o luați ca pe o literă de lege — în Franța exprimarea emoțiilor puternice este prost văzută. Este o societate în care tendința generală este controlul emoțiilor. Copiii învață de mici să le resoarbă mai întâi din gesturi, iar apoi din cuvinte. Adevărurile brute, trântite pe masă fără ambalaj, nu fac decât să-l sperie pe interlocutorul francez. El nu este obișnuit cu așa ceva. Un exemplu mai plastic: dacă strigați în gura mare în mijlocul unei străzi zgomotoase, strigătul trece neobservat, se topește în magma de sunete. Dacă strigați într-o catedrală goală, sunetul este impresionant, uneori înfricoșător. România este, oarecum, acea stradă zgomotoasă. Aici oamenii, de regulă, își împărtășesc și își manifestă mai puternic necazurile, bucuriile. Franța, din acest unghi, și doar în comparație cu România, este o catedrală liniștită. Acest mod de a schimba politețuri, a avea întotdeauna un discurs echilibrat și a evita deșertarea piticilor din grădina interioară în spațiul public este considerată de mulți români ca fiind totală ipocrizie. Din punctul meu de vedere, sunt doar două moduri de a funcționa, diametral opuse. Considerați cum vreți, dar evitați cât sunteți în Franța să înșirați drame, să explodați de nervi și să trântiți adevăruri impertinente. Cu alte cuvinte, nu urlați în catedrală.

Un alt exemplu pe care l-aș putea da se referă la socializarea cu colegii de serviciu. În România, tendința generală este să socializezi cu colegii la o bere, un suc, ceva de băut. În Franța tendința este ca la amiază colegii să mănânce împreună. Refuzul unui coleg de a mânca împreună cu ceilalți poate fi interpretat ca un semn de indiferență față de restul colectivului sau chiar de aversiune. 


AGERPRES: Este nevoie să renunțăm la obiceiurile noastre, la modul nostru de a fi, pentru a ne integra? Trebuie să ascundem faptul că venim din România?

Simona Iacob Le Roy: Cu siguranță nu. Revin la exemplul de mai sus. Nimeni nu cere jucătorului de fotbal să nu iubească fotbalul. Ce i se cere este ca atâta timp cât se află pe terenul de handbal, să nu dea cu piciorul în minge și să respecte regulile de joc. Este un exercițiu dificil, mai ales atunci când anumite reguli noi sunt într-o totală contradicție cu valori personale fundamentale. Integrarea într-o altă țară trece, însă, printr-o fază de schizofrenie controlată, printr-un soi de bătălie interioară deșirantă și dureroasă, la capătul căreia este vital să găsiți un minim de echilibru interior și, în măsura în care se poate, să faceți pace cu voi, cu trecutul, cu ceilalți și să vă bucurați de noul context al vieții.

Unii români care vin în Franța sunt complexați de ideea că dacă cineva va afla că ei sunt din România, cineva îi va privi altfel. Ce pot să le spun din experiența mea personală e că nicio clipă nu am ascuns că sunt și româncă. Și nimeni, niciodată, nu m-a luat drept cine nu sunt. Niciunul dintre românii pe care îi cunosc (vorbim de cei cu studii medii) și care s-au integrat nu și-a dosit originile românești. Mai mult, ei și-au invitat prietenii francezi să ne cunoască tradițiile, țara. Sunt apreciați pentru munca lor și nimeni, niciodată, nu i-a discriminat.

Din păcate, am constatat că mulți români au tendința să hulească țara din care au venit. Își imaginează că dacă vorbesc despre România folosind cuvinte extrem de urâte, extrem de dure, cineva îi va ajuta mai mult, îi va aprecia mai mult. Este o atitudine total greșită, prin asta nu fac decât să lase o impresie foarte proastă. Nimeni nu poate arunca cu noroi fără să se mânjească pe mâini.

Nu trebuie uitat nici o clipă că în ochii celui cu care discutați sunteți și veți rămâne un român și nu puteți huli România fără să huliți implicit o parte a voastră. Un român care nu-și respectă țara, nu-și respectă originile, spune implicit despre el că are rădăcinile putrede. Poate un om cu rădăcini putrede să ceară respect? Poate un om care plimbă hârdăul cu lături și-l deșartă pe orice masă, la orice discuție despre România, să fie privit ca un om simpatic, interesant? Nimeni nu spune să prezentați România ca fiind țara cea mai grozavă, paradisul pe pământ. Căci asta este o altă extremă. Dar fiți mândri de lucrurile bune care sunt în România, și sunt suficiente, fiți mândri de identitatea voastră și nu uitați nicio clipă că sunteți românul în funcție de care mulți își vor forma o primă impresie despre România.

AGERPRES: Ce sfaturi le dați celor care vor să plece în Franța? 


Simona Iacob Le Roy: În primul rând să vină încrezători în ei înșiși, să respecte țara din care au plecat și pe cea în care au ajuns. Să nu plece la drum fără un minimum de informații și cunoștințe. Iar ori de câte ori au o problemă, să caute asociațiile, forumurile, grupurile de români din străinătate care îi pot ajuta. 
Să știe foarte clar că nu va fi ușor, că fiecare emigrant a cunoscut, la un moment dat, măcar trei secunde de disperare. Numai cei puternici și bine pregătiți au rămas pe calea dreaptă ce duce spre succes. AGERPRES

Articol preluat cu acordul Doamnei Simona Iacob Le Roy

Sursa: Agerpres.ro

Citit 1359 ori Ultima modificare Luni, 15 Mai 2017 10:39

Lasă un comentariu

Facebook
Hoteluri

Căutaţi hoteluri

Data Check-in

calendar

Data Check-out

calendar
Login


Login cu Facebook
Curs Valutar
Bucuresti
Paris
Youtube

Urmareste-ne si pe Youtube!

Donatii

Inca de la infiintare, acest proiect a avut un singur scop, sa ajute romanii care vor sa ajunga in Franta sau care sunt deja pe aici, dar ca sa putem ajuta mai depare si sa dezvoltam acest proiect, avem nevoie de fonduri. Daca v-am fost de folos sau daca si dumneavoastra doriti sa ajutati pe cineva, puteti dona orice suma de bani incepand de la 1Euro. Aveti nevoie doar de un Card Bancar si sa apasati pe butonul "Donate", iar de restul se ocupa echipa eFranta. Toate platile sunt securizate. Va multumim de sprijin. 

 

Top