Pont-du-Gard este un pod peste râul Gardon, construit de romani pentru a sustine apeductul care aproviziona orasul Nemausus (Nîmes), devenit colonie de drept latin in 45 î.e.n..
Apeductul pleca de la izvoarele râului Eure (langa Uzès), la o altitudine de 72m si strabatea tinutul pe 50 de kilometri pâna in orasul de destinatie, situat la 59m deasupra nivelului marii. Denivelarea de 13 metri intre punctul de plecare si cel de sosire trebuia distribuita cu precizie pe tot traseul; este motivul pentru care romanii au fost nevoiti sa construiasca podul peste Gardon la 49 metri inaltime. O constructie datand din anii 40-60 ai erei noastre, sub Claudius si Nero.

Cum podul se gaseste undeva in natura, m-am intrebat cum o sa ajungem pâna acolo.
Simplu. Statul francez a amenajat site-ul pe 165 de hectare in jur: a restaurat vegetatia mediteraneeana, in care a ascuns cladirea care include muzeul, cinematograful, restaurantele, boutique-urile; a amenajat alei largi, spatii de picnic, scaldat, pescuit si promenada.
Costurile amenajarii? 32 milioane de euro, pentru ca vizitatorul sa poate petrece un moment agreabil pe unul dintre marile site-uri ale Frantei. Si gratuit pe deasupra, intrucat nu platesti decat parcarea.

N-am gasit alta modalitate de a va descrie emotiile descoperirii, decat aceea de a va arata, pas cu pas, imaginile pe care le-am vazut cu ochii nostri, din unghiurile si in ordinea in care l-am privit.
La ora aceea a primaverii, pe site domnea o liniste de catedrala, o atmosfera complice intre vizitatori: toti ne salutam in tacere, zambindu-ne larg, ca niste cunostinte vechi carora li s-a oferit un privilegiu comun.

Podul rutier pe care il traversam a fost adaugat apeductului in 1743-47. Se numeste "podul Pitot", dupa numele arhitectului care l-a construit la cererea administratiei statelor occitane. Taranii locului il foloseau ca punct de trecere, ceea ce l-ar fi distrus in timp. Cu ocazia aceasta, toate bresele au fost reparate; un punct de trecere a fost adosat vestigiului antic, din aceeasi piatra cu cea folosita de romani. Cariera de extractie se gaseste la 600 metri in aval.

Dupa prima explorare, ne-am indreptat catre micul restaurant situat pe malul drept al râului. Spre marea noastra surpriza, in ciuda fluxului de turisti, am descoperit un loc de rafinament gastronomic, un chef étoilé, o servire impecabila; toate acestea adaugate cadrului natural si santierului de amenajare a unei grote preistorice...

Am traversat din nou podul, de data aceasta pe sub arcade, pentru a explora fatada orientala. De pe malul Gardonului, din amonte, apeductul are o culoare auriu-stralucitoare, amplificata de luciul apei...
Am numarat 6-11-47 de arcuri suprapuse, am imaginat forfota celor 1000 de oameni care l-au construit cu o rigoare militara in 3 ani... Se vad inca numerotarile de pe unele pietre, punctele de esafodaj si de ridicare ale greutatilor, pilonii solid ancorati in stanca, astfel incat nici cele mai cumplite inundatii nu le-au clintit...

Am aflat ulterior ca podul a fost intretinut cu grija dupa sfarsitul evului mediu, cam de doua ori pe secol. Prosper Mérimée, fost inspector de monumente istorice (pe care l-am mai intalnit in explorarile noastre antice) l-a vizitat in 1835. Zece ani mai târziu, inginerii din Nîmes au decis sa-l repuna in functiune (ca si la Lyon). Era perioada marelui avânt industrial; proiectul a fost abandonat in favoarea constructiei unei cai ferate.

Am urcat apoi pe inaltimile de calcar, in garrigue: vederea iti taie respiratia. Poti atinge pietrele conductului de apa, vezi cu ochii tai interiorul canalului, urmele de calcar care s-au depus, dalele care protejau cursul apei...
Am urmat chiar si traseul apeductului in padure. De la inaltime se observa o curbura usoara a constructiei...

Apeductul a functionat pâna in secolul VI, pâna la decaderea Imperiului.Timp de 16 (saisprezece) secole, nimeni n-a stiut sa depaseasca savoir-faire-ul roman.
In vechiul imperiu exista o administratie extrem de eficace, organisme speciale care se ocupau de intretinerea apeductelor, de la reparatia fisurilor la eliminarea depunerilor de calcar.
Odata cu invaziile barbare, operatiile de intretinere au fost abandonate. Debitul scazuse drastic, hotii de apa perforau zidurile pentru a-si iriga terenurile... in plus, nimic mai simplu decat a taia cursul apei in perioada de asediu al orasului.

In muzeu, spatii intregi sunt puse la dispozitie pentru a intelege modul de viata roman. Afli cu stupefactie ca romanii stiau sa construiasca tuburi si conducte de plumb, calibrate cu grija si controlate impotriva fraudelor. Ba foloseau si robinete actionate cu bare de lemn!
Ca in fapt, apa provenita de apeduct nu era distribuita complet gratuit, tuturor, asa cum credeam. Ci doar cativa bogati proprietari isi permiteau sa achite taxa unei bransari la reteaua de distributie!
Poporul se aproviziona din fantanile publice, foarte numeroase... apa de izvor era un privilegiu, la care poporul avea acces doar cand mergea la therme. Ele, thermele, erau publice si gratuite...

M-am intrebat, cum se face ca cel mai inalt pod al antichitatii, Pont-du-Gard, se situeaza nu prea departe de cel mai inalt pod rutier al lumii moderne, viaductul de la Millau (e tot in Masivul Central, pe A75).

Pentru mine, nu e o intamplare... Un ouvrage d'art are efecte si consecinte peste generatii, traversand istoria si marcând oamenii.
Cu siguranta, peste cateva secole, alti oameni se vor intreba, ca si noi astazi, oare cum au facut cei dinaintea lor pentru a ridica un pod la 340 metri, cu asemenea mijloace rudimentare?